Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, a anunțat marți seară că liderii partidului au decis ca Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele partidului, să fie vicepremier și ministru al Transporturilor.
Oprea a mai spus că PSD l-a numit pe Florin Spătaru ca ministru al Economiei, care îl înlocuiește pe Marius Humelnicu, anunțat cu o zi în urmă. Oprea susține că Humelnicu s-a retras din motive personale.
Spătaru a fost director de la Damen Mangalia cu un CV impresionant. Radu Oprea a mai declarat că acesta este dublu licenţiat, este doctor în economie şi cursuri la London Bussines School din Londra. „Credem că va avea o activitate foarte bună la Ministerul Economiei”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PSD.