Valeriu Gheorghiţă a anunţat cum va fi făcută vaccinarea copiilor între 5 şi 11 ani

Valeriu Gheorghiţă a anunţat cum va fi făcută vaccinarea copiilor între 5 şi 11 ani

Șeful CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat astăzi că pentru imunizarea anti-COVID a copiilor între 5 şi 11 ani au fost identificate circa 45 de cabinete de vaccinare în unităţile sanitare şi alte 135 în centrele unde se foloseşte vaccin Pfizer.

„Avem confirmarea că pe 25 Noiembrie, Agenția Europeană a Medicamentului, va face recomandarea de autorizare. Probabil că pe 26, Comisia Europeană va autoriza vaccinul de la Compania BioNTech Pfizer pentru a fi administrat la grupa de vârstă 5-11 ani. După cum am anunțat cred la jumătatea lunii decembrie și vaccinul de la Compania Moderna va primi recomandarea de autorizare pentru grupa de vârstă 6 – 11 ani. Reamintesc faptul că dozajul pentru această grupă de vârstă 5 – 11 ani este de 10 micrograme, într-o schemă de administrare cu două doze de 21 de zile.

Sunt flacoane multidoză, flacoane cu 10 doze, care au stabilitate la temperatura de două grade, timp de zece săptămâni. Noi am început pregătirile pentru organizarea din punct de vedere logistic a campaniei de vaccinare, în sensul organizării cabinetelor de vaccinare. Atât în unități sanitare, cât și în centrele de vaccinare din afara unităților sanitare și de asemenea optimizarea platformei de programare și a registrului electronic national de vaccinare. La acest moment situația preliminară legată de numărul de cabinete de vaccinare adresate copiilor cu grupa de vârstă 5 – 11 ani. Sunt aproximativ 45 de  cabinete în unitățile sanitare și alte 135 de cabinete de vaccinare în centrele, unde în momentul de față se folosește vaccin de la Compania BioNTech Pfizer.

Aceste situații vor fi în dinamică și pe măsură ce vom avea o finalizare a numărului de cabinet, o vom comunica. De asemenea, în platforma de programare, fiecare centru de vaccinare, se va menționa că se pot administra și vaccinuri pentru această grupă de vârstă 5 – 11 ani. Probabil că vom asocia către fiecare centru pe hartă un Icon, care să identifice această posibilitate de administrare la copii și centrul în sine, va fi redenumit astfel încât pentru populație să fie ușor de identificat și de efectuat, programarea.

Reamintesc faptul că la finalul fiecăreisăptâni, Municipiul București se derulează un marathon de vaccinare care continua până la sfârșitul acestui an. În weekend-ul 19 – 21 Noiembrie au fost vaccinate peste 15. 500 de persoane în cadrul maratonului de vaccinare, în cele 8 centre destinate. De asemena la nivel national, în acest sfârșit de săptămână, au fost desfășurate în 5 Județe, alte evenimente de tip marathon de vaccinare, unde au fost vaccinate peste 4.178 de persoane.

În ceea ce privește acțiunile de vaccinare din mediul rural, cu sprijinul echipelor mobile, în săptămâna precedentă, s-au demarat acțiuni de vaccinare în 29 de Județe și au fost vaccinate, în mediul rural, peste 11. 600 de persoane. 03:34
03:35 Dacă ne uităm la evoluția vaccinărilor pe doza una, în săptămâna 15 – 21 Noiembrie, în total au fost vaccinate 149. 893 de persoane, cu aproximativ 15% mai puțin față de săptămâna anterioară, când fuseseră vaccinați aprox. 175. 647 de pers. De asemenea, domină categoria persoanelor sub 60 de ani, în proporție de 77% dintre persoanele nou vaccinate au fost sub  60 de ani și 23% peste vârsta de 60 de ani.

În ceea ce privește vaccinarea cu doza de rapel, cu doza Booster, până la acest moment, până ieri, 22 Noiembrie, s-au vaccinat peste un million 370 de mii de persoane și cu doza Booster. Ce reprezintă acest lucru? Reprezintă aprox. 44% din numărul total al persoanelor eligibile care la acest moment pot să efectueze doza de Boosteer, care au cel puțin 6 luni de la schema de vaccinare completă.

Până pe 22 Mai, erau circa 3,1 milioane de persoane vaccinate cu schema completă în România. În ceea ce privește categoriile populaționale care au beneficiat la acest moment de doza Booster, de doza de rapel, cele mai multe, 57% sunt pers. vulnerabile, pers. peste 65 de ani și pers. în evidență cu afecțiuni cornice. Circa, 13% sunt pers. care aparțin sistemului medical și social, restul sunt persoane care deservesc activități critice și pers. din rândul populației generale, care repet, îndeplinesc criteriile de administrarea dozei Booster.

La nivelul unitățiilor de învățământ sunt vaccinate 6.454 de persoane, din rândul elevilor prin intermediul echipelor mobile și în centrele de vaccinare din unitățile de învățământ. Practic este o creștere cu 26%, față de săptămâna trecută, când erau 5.116 elevi vaccinați.

Avem o creștere de 31% și în rândul cadrelor didactice și personalului auxiliar, practic la acest moment, în centrele de vaccinare din unitățile de învățământ și cu ajutorul echipelor mobile au fost vaccinate peste 4. 450 de persoane. Repet, o creștere cu 31%, față de săptămâna trecută caând erau 3.391 de persoane.

Numărul de centre de vaccinare active la data de 22 Noiembrie pentru populație, sunt 762 de centre active, totalizând circa 1. 120 de cabinete de vaccinare, de fluxuri pe toate cele 4 tipuri de vaccinuri. Cele mai multe sunt cabinete de vaccinare care folosesc vaccinul de la Compania Pfizer, 816. Urmate de centre care folosesc vaccine de la Compania Johnson and Johnson, 153. Vaccin de la Compania Moderna, 118 și AstraZeneca, cu 32 de fluxuri. În momentul de față nu sunt doze disponibile pentru vaccinul de la Compania AstraZeneca. Urmează să recepționăm următoarea tranșă tocmai pentru a asigura completarea schemei de vaccinare la persoanele care au făcut doza 1 și care trebuie să-și finalizeze schema de vaccinare. 07:19
În cadrul ședinței CNCAV, pe care am avut-o în săptămâna precedentă, s-a luat decizia de a propune Ministerului Sănătății să renunțăm la vaccinul de la Compania AstraZenecca, din Ianuarie 2022. Ținând cont de faptul că este un număr foarte mic de persoane care se vaccinează cu acest tip de vaccine, la nivel national. Ținând cont de flacoanele sunt multidoză, cu 10 doze și procentul de doze care sunt sacrificate, este foarte mare.

Dacă ne uităm la vaccinarea în cabinetele de medicină de familie, în momentul de față sunt 3. 142 de medici de familie care vaccinează în cabinetele propria, cu distribuție rural-urban, similară, circa 50%. Și până pe data de 22 Noiembrie au fost vaccinate peste 868 de mii de persoane în cabinetele de medicină de familie. O creștere cu circa 5% față de săptămâna anterioară. De asemenea la nivelul unităților sanitare cu paturi sunt 155 de spitale publice care înregistrează activități de vaccinare pt pacienții propria și sunt peste 36. 337 de pacienți vaccinați. O creștere cu circa 37% față de săptămâna precedent, când erau 26. 300 de pacienți vaccinați.

De asemenea, în spitalele private sunt 26 de spitale care au activități de vaccinare. Sunt peste 5.433 de pacienți vaccinați și aici o creștere cu aproximativ 30%, față de săptămâna anterioară, când am comunicat circa 4. 171 de pacienți vaccinați. De asemenea continuă vaccinarea cu echipe mobile la domiciliu cu persoanele greu deplasabile sau nedeplasabile. Au fost organizate 172 de echipe mobile, în săptămâna precedent și sunt peste 9. 718 persoane care au fost vaccinate cu aceste echipe mobile. În ceea ce privește acoperirea vaccinală la nivel national, în momentul acesta sunt peste 7, 63 milioane de persoane care au primit cel puțin o doză de vaccine și peste 7, 2 milioane de persoane vaccinate cu schema completă. Ca atare, rata de vaccinare cu cel puțin o doză din populația totală a României, de 19,3 milioane de locuitori, conform datelor INS, care este de circa 39, 5%. Din populația de peste 12 ani, rata de vaccinare în momentul de față este de 45%, iar populația adultă peste 18 ani, rata de vaccinare este de 47,5%. La nivel European, rata de vaccinare din populația adultă, în țările member ale UE este de circa 81%, cu cel puțin o doză și de aproape 70%, cu schemă completă. În momentul de față, în București, rata de acoperire vaccinală, cu cel puțin o doză este de 65,2%. De asemenea sunt 3 Județe care au peste 50%, rată de vaccinare: Cluj, Constanța și Sibiu. Sunt alte 23 de județe care au între 40 și 50% rata de vacinare. 13 județe, care au între 30 și 40% și în continuare avem două județe cu rată de vaccinare sub 30%. Județul Covasna care are 29,15% și Suceava cu 28,2%. În ceea ce privește grupele de vârstă și rata de acoperire vaccinală, cea mai mare este la grupa de vârstă 50 – 60 de ani, unde este de circa 54%, urmată de grupa de 60-70 de ani, unde este de 51, 2%. Restul al peste 20 de ani, până la 50 de ani se apropie de 50%. La 80 de ani, avem 25% și 12-15 ani, 15%; 16-19 ani, circa 36%. Sunt peste 15. 260 de cazuri, de reacții adverse post-vaccinale, raportate; cu o rată de raportare de 1,3 la o mie de doze administrate.

Vor fi trei posibilități de vaccinare, atât în cabinete de vaccinare organizate în centrele actuale, de asemenea în centre din unitățile sanitare și există evident posibilitatea de vaccinare, inclusiv în cabinetele de medicină de familie, atunci când se vor solicita astfel de doze. Momentul în care va începe propriu-zis vaccinarea, ține de livrarea dozelor. De când România, împreună cu celelalte țări Europene va recepționa dozele care sunt special destinate pentru grupa de vârstă 5 -11 ani. Sunt flacoane diferite față de cele care sunt astăzi folosite”, a spus Valeriu Gheorghiță în conferința de presă susținută azi.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii