Senatorul social-democrat Robert Cazanciuc a declarat joi, pentru B1 TV, că PSD a ales să intre într-o guvernare cu PNL deoarece „are în istoricul recent dorința de a participa la lucruri care să scoată țara din impas”.
Cazanciuc a mai spus că noua coaliție „nu trebuie să demonstreze nimănui nimic în momentul de față cu steagul în mână”, ci pur și simplu să facă ceea ce doresc românii. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Actualitatea”, pe B1 TV.
Joi, în ședința de învestire a Guvernului Ciucă, Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că ultimii doi ani de guvernare liberală au fost „doi ani pierduţi, doi ani de instabilitate, de criză economică şi sanitară în care milioane de români au fost abandonaţi de stat”. Întrebat dacă nu i se par neelegante afirmațiile lui Ciolacu, dat fiind că acum sunt parteneri de coaliție, Florin Cîțu, liderul PNL, a preferat să vorbească despre performanțele economiei românești.
Robert Cazanciuc, însă, nu vede niciun fel de atac în declarația liderului său de partid.
„Nu e vorba de atac, ci de a pune lucrurile într-o istorie recentă. În istoria recentă, cele două partide au avut poziții diferite pe multe chestiuni de interes public. Ne-am propus ceva, colegii liberali au spus altceva și invers. Această dispută politică reclamă, fără vorbe mari, un fel de atitudine. PSD are în istoricul recent dorința de a participa la lucruri care să scoată țara din impas. Așa a fost și cu primul vot dat Guvernului Orban. Era la început de pandemie, am zis ”Bine, suntem pe poziții diferite, dar țara are nevoie de guvern”, ca și acum. Dar să nu uităm de ce am ajuns, aici pentru a nu repeta greșelile.
E ușor de pus sub semnul îndoielii această construcție pentru că nu a mai fost făcut până acum așa ceva, nu pe tipul ăsta de angajament. E o construcție care are nevoie de foarte mulră maturitate politică în perioada următoare. Sper ca toți din coaliție să înțeleagă că nu trebuie să se simtă cineva păcălit, nu trebuie să facem acțiuni să câștigăm mai mult în detrimentul.. Trebuie să facem în așa fel încât să ne atingem obiectivele pentru care ne-am bătut în ultimul timp, liberalii la fel, și să le livrăm românilor ce vor cu adevărat, bună guvernare și o viață mai bună”, a declarat Robert Cazanciuc, pentru B1 TV.
„Eu cred că această coaliție n-are nevoie să fie populistă, nu trebuie să demonstreze nimănui nimic în momentul de față cu steagul în mână. Trebuie să facă cu adevărat ce are țara are nevoie. Vorbeați de marile proiecte… Regionalizarea e unul dintre ele. Vorbeați de alegerile în două tururi. Eu nu știu dacă acest proiect e unul de care țara are nevoie sau nu. Eu cred că relația unei comunități cu primarul se află în primul tur, nu în turul 2”, a mai afirmat Robert Cazanciuc.