Artistul Andrei Păunescu a fost invitat la Metropola TV, în Jurnalul de la ora 12, pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei.
„Nu e niciun merit al meu că mă cheamă Andrei, dar vă îmbrățișez pe toți și mai ales pe cei care poartă acest nume.
Mi-a fost dor de scenă, ne-a fost tuturor dor de scenă și, din fericire, din când în când am mai putut să vedem oamenii față în față, nu doar pe internet sau la televizor. Dar mult, mult mai puțin decât în anii trecuți. Va trebui să o luăm de la capăt și când o să se termine și cu această nenorocire și cu propaganda politică și economică din această nenorocire. Că știți, adevărul e și acolo și acolo. Și tocmai de aceea este confuză toată problema. Dar ne vom reveni, că suntem încă vii și vom ieși din nou cu versuri, cu cântece, cu mesaje. Mesaje care îi deranjează pe cei care ne-ar vrea niște oițe cuminți. Dar nu suntem oițe cuminți.
La fiecare întâlnire, și atunci când erau câteva pe săptămână și înainte de pandemie și acum când au fost câteva într-un an, la fiecare întâlnire există emoția, pentru că e ca în dragoste. La fiecare întâlnire sau la fiecare iubire nouă trăiești aceeași stare de necunoscut. Deci, nu pot spune că înainte de pandemie era o formalitate sau era o rutină, iar acum e o emoție. Mereu a fost o emoție, doar că foarte mult sporită de faptul că totul este rar și sub restricții.
Ideea de artă și ideea de comunicare cu publicul parcă nu are nimic în comun cu această noțiune îngrozitoare de restricții, dar uneori necesară.
Veștile pe care vi le dau sunt bune, în sensul că a rezistat Cenaclul Flacăra și după ce a fost intezis de dictatură în 1995, a rezistat și când au venit tot felul de nebuni și de frustrați la putere, val după val după 1990. A rezistat și după ce, deși nu credeam, după ce fondatorul Cenaclului, tatăl meu, s-a dus în 2010. Așa că va rezista, pentru că sunt prea frumoase și prea adevărate cântecele noastre de țară, de dragoste, de tot ce-i omenesc, încât să nu reziste. Deocamdată rămânem mai mult pe internet.
Din fericire, există și o parte bună a acestui internet, că ne putem găsi pe Youtube sau pe Facebook sau pe alte canale, să nu se stingă, mai ales pentru cei tineri, continuitatea.
Tatăl meu ne felicita pe toți din jurul său. Și de sfinții de alte sărbători, ne felicita punându-ne la muncă. De aceea nu ne e nimic greu acum și nu ni se pare nicio activitate dificilă după ce el nu mai e, pentru că el nu se formaliza. Respecta toate sărbătorile, era un tată bun și un șef foarte exigent, dar foarte cald și foarte omenos în ce făcea, dar problema lui principală era să facem treabă. Adică, să nu treacă timpul fără să producem lucruri bune”, a spus artistul.
Ce le transmite românilor Andrei Păunescu
„Să fie ei înșiși, cei tineri, ca și cei bătrâni și să nu uite că au o identitate. Că a fi european sau mondial nu are nicio valoare dacă nu ești român. Uitați-vă la americani, la nemți, la japonezi, la francezi, la ruși. Nici unul dintre ei nu este puternic în lume dacă nu este naționalist în sens bun, patriot. Așa că, povestea asta cu globalismul este o mare gogoașă dacă nu ești puternic, competent la tine acasă.
Am participat la emisiuni, am făcut și niște spectacole, dar eu cred că atunci când va fi să ne vedem față în față trebuie să o facem întreg.
Până atunci, știți că există o arhivă uriașă de lucruri vechi, dar și de lucruri noi pe care cei doritori să ne asculte, ne pot vedea pe canalul Andrei Păunescu pe Youtube, lucruri fabuloase”.
Cum veți petrece sărbătorile de iarnă?
La această întrebare artistul a răspuns „Nu știm, probabil că vom petrece în cerc restrâns. Nu putem face spectacole, evenimente. Fiecare din familie cu partea lui de contribuție. Eu mai mult cu muzica și cu ceea ce creez eu sau cu ceea ce duc mai departe de la Cenaclu. Sora mea, Ana Maria, cu revista Flacăra. Și copiii noștri care învață și preiau cumva măcar o parte din ceea ce am preluat și noi cândva de la părinții noștri”.