Alexandru Rafila, despre formularul digital COVID-19 pentru intrarea în România

Alexandru Rafila, despre formularul digital COVID-19 pentru intrarea în România

Guvernul Ciucă a adoptat formularul digital COVID-19 pentru intrarea în România, document care va fi implementat efectiv din data de 20 decembrie 2021 și despre care ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că nu va împiedica în vreun fel circulația, ci dimpotrivă.

Formularul digital a fost deja adoptat în 18 state membre ale Uniunii Europene, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului României, Dan Cărbunaru.

„Este vorba despre adoptarea unui act normativ care, practic, se înscrie în preocuparea care există la nivelul Uniunii Europene privind limitarea transmiterii noii tulpini emergente Omicron, despre care știți foarte bine, avem și în România deja 10 cazuri (între timp a fost confirmat și al 11-lea, n.r.). În acest sens, România s-a aliniat deciziei Comisiei Europene 1.2.1.2 din 2021 în ceea ce privește instituirea unui sistem de formulare digitală de localizare a pasagerilor, ca parte a procedurilor de notificare a alertelor în cadrul sistemului de avertizare timpurie și răspuns instituit în legătură cu amenințările transfrontaliere”, a declarat ministrul Sănătății.

Alexandru Rafila susține că formularul „nu este un document care împiedică în vreun fel circulația”.

„Dimpotrivă, este un document care ne ajută să putem să localizăm rapid contacții unei persoane infectate și Direcțiile de sănătate publică să poată să facă rapid anchetele epidemiologice și să ia măsurile care se impun, de testare sau de izolare, după caz, a persoanelor infectate. Nu este altceva decât o procedură de identificare rapidă a contacților persoanelor infectate. Le mulțumim colegilor de la Ministerul Afacerilor Interne pentru că în mod evident Poliția de Frontieră are un rol important în aplicarea acestei măsuri legislative și, bineînțeles, Serviciului de Telecomunicații Speciale, care a facilitat ca sistemul informatic existent în momentul de față să poată să fie upgradat cu acest certificat care nu va produce, cred, în niciun fel complicații tuturor cetățenilor români care completează acest certificat”, a adăugat Alexandru Rafila.

Potrivit oficialului, „toți călătorii, indiferent de cetățenie, trebuie să completeze acest certificat cu 24 de ore înainte de intrarea în România”.

„Dacă nu reușesc să facă acest lucru, trebuie să îl completeze, pot să meargă la domiciliu, trebuie să îl completeze într-un interval de 24 de ore, sub sancțiunea unei amenzi dacă cumva nu respectă acest interval”, a mai spus Alexandru Rafila, potrivit b1tv.ro

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii