Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni seara că printr-un efort comun al partenerilor din coaliție și printr-un guvern funcțional se va putea depăși 7% pentru investiții în anul 2022. Acesta a spus că joi Legea bugetului pentru anul 2022 va fi supusă la vot în plen:
„Joi încep dezbaterile, urmând să mai facem un birou permanent reunit pe data de 23 decembrie. Joi, plen, dezbateri și supuneri la vot, vom face timpii de dezbateri în funcție de câte amendamente sunt. În principiu, cutumiar, nu există amendamente din partea celor care l-au depus. Mă bucur că după mult timp este primul an când avem buget, conform legii, în anul anterior anului 2022”.
Despre procentul alocat investițiilor, mai mic de 7%, așa cum s-a stabilit inițial în coaliție, Marcel Ciolacu a precizat:
Ciolacu a mai spus că nu vor exista probleme privind încasările dacă se va reorganiza ANAF-ul, vămile și Guvernul:
„A existat un acord al Comisiei Europene care spune că suntem la un procent foarte mare al evaziunii fiscale în România, peste 10% din PIB, avem o pierdere a TVA de 35%, cât și a aeratelor de aproape 34 de miliarde. Printr-o reorganizare a ANAF-ului, a vamei și a modului de funcționare a guvernului, nu vor fi probleme”.
În anul 2022 cheltuielile destinate investițiilor însumează aprox. 88,8 miliarde lei, reprezentând aproximativ 6,7% în PIB, potrivi strategiei fiscal bugetare realizată cu o ocazia noului proiect de buget. Conform sursei citate, în anul 2022 veniturile bugetare în termeni nominali sunt estimate la 439,9 miliarde lei (33,4 din PIB), în creștere în valoare nominală pe orizontul de referință, ajungând în anul 2024 la 530,5 miliarde lei (34,0 % din PIB).