Potrivit ultimului sondaj realizat în luna decembrie, românii au spus în ce instituții și lideri politici au cea mai mare încredere, în acest moment.
Marcel Ciolacu, liderul PSD, se poziționează pe primul loc privind încrederea acordată de români, cu un procent de 27%, potrivit datelor CURS. Pe locul doi și trei se află premierul Nicolae Ciucă (22%), respectiv președintele României Klaus Iohannis (20%). La polul opus se află Florin Cîțu, președintele PNL, doar 9% dintre respondenți susținând că au încredere în el.
Potrivit sondajului CURS, 79% dintre respondenți sunt de părere că, în România, lucrurile merg într-o direcție greșită. 38% dintre românii care au răspuns sondajului sunt îngrijorați de situația politică. Majoritatea românilor (71%) sunt extrem de îngrijorați de creșterea prețurilor la alimente. 59% dintre respondenți spun că sunt îngrijorați de crșterea prețurilor la electricitate, 53% de creșterea prețurilor la gaze și 43% de tulpina Omicron a COVID-19.
De asemenea, dacă astăzi ar avea loc alegerile parlamentare, 38% dintre respondenți ar vota cu PSD, 19% cu PNL și 13% cu AUR. Pe ultimul loc se situează PPU-SL. În topul instituțiilor cu cea mai mare credibilitate în fața românilor, pe primul loc se situează biserica (64%), urmată de armată (63%) și pompieri (61%). Doar 10% din respondenți au încredere în Parlament.