Boboteaza sau Botezul Domnului se sărbătorește de creștinii ortodocși în fiecare an, pe 6 ianuarie.
E ziua în care a fost botezat Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul. Boboteaza semnifică sfinţirea apelor din întrega lume, a întregii creaţii. După cum Iisus Domnul s-a coborât în râul Iordan pentru botez. Din punct de vedere calendaristic, Boboteaza reprezintă încheierea ciclului celor 12 zile ale Sărbătorilor de Iarnă, care încep pe 25 decembrie, cu Naşterea Domnului sau Crăciunul.
Din punct de vedere bisericesc, este vorba despre o sărbătoare foarte veche. Îşi are originea în Ţara Sfântă. Slujba de Bobotează nu se săvârşeşte în biserică, ci afară, lângă o apă curgătoare ori o fântână. De Bobotează se sfințește apa în timpul slujbei din Iordan. Locul de desfăşurare a slujbei se alege împreună cu preotul satului, de obicei într-un spaţiu mai larg – unde să fie cel puţin o fântână -, în imediată vecinătate a unei ape curgătoare sau în curtea bisericii. Se aduce apă și se pune în vase mari de lemn sau metal. Se taie la râu o cruce mare de gheață. În jurul ei se desfăşoară întreg ceremonialul religios, la care participa, de obicei, toată comunitatea.
În greceşte, cuvântul Bobotează este numit Teofanie sau Epifanie care se traduce prin „Arătarea Domnului”, adică a Sfintei Treimi. În ziua de 6 ianuarie preoţii cufundă de trei ori crucea în apă, deoarece în acea zi s-a arătat Sfânta Treime, sau o aruncă în apă şi câţiva tineri se iau la întrecere pentru a aduce crucea.
Tradiții și obiceiuri de Bobotează
Se spune că apele rămân sfinţite timp de două până la şase săptămâni, timp în care nu se spală rufe în apa curgătoare. Cu apa sfinţită se stropesc vitele şi nutreţul lor, apoi fiecare gospodar bea câte puţin pe nemâncate pentru a-şi curăţi şi sfinţi sufletul. În popor se spune că până la Bobotează expiră termenul de peţire a fetelor. Perioada de la Ajunul Crăciunului până la Ajunul Bobotezei este plină de vrăji de dragoste şi ghicit premarital.
În noaptea de Bobotează fetele numără parii de la gard, scot diferite obiecte de sub farfurii, pun câteva fire de busuioc sub perne pentru a-şi visa alesul, ghicesc în oglindă, răscolesc în focul din vatră pentru a ieşi scântei şi apoi spun: „Cum sar scânteile din jăratic, aşa să scânteie şi inima lui; şi nu înteţesc focul, ci inteţesc inima lui!”. În Munţii Apuseni şi în Bucovina, de Bobotează există obiceiul ca fetele şi flăcăii să ia tăciuni aprinşi pe care îi duc pe un tăpşan şi fac un foc mare, apoi sar peste el şi joacă în jurul lui.
Conform tradiţiei, agheasma de la Bobotează se păstrează lângă icoane, iar până pe 14 ianuarie se bea câte o înghiţitură, în fiecare dimineaţă, pe nemâncate şi după rugaciune, iar apoi se stropeşte întreaga casă, pentru sfinţirea ei. Apa sfinţită se păstrează tot timpul anului şi se stropeşte casa în toate cele patru puncte cardinale, pentru îndepărtarea forţelor raului. În popor se crede că cerul se deschide de Bobotează şi animalele pot vorbi între ele. Conform unei vechi legende româneşti, lupii – consideraţi singurele vietăţi care văd diavolii, sfâşie demonii, sărind astfel în ajutorul oamenilor.
În Bucureştii de altădată, acest moment al Bobotezei era surprins prin ritualul aruncării sfintei cruci în apa Dâmboviţei, conform obiceiului din vremurile voievodale.
