Radu Cristescu (PSD): „Mii și mii de români sunt umiliți permanent și sistematic la porțile britanicilor”

Radu Cristescu (PSD): „Mii și mii de români sunt umiliți permanent și sistematic la porțile britanicilor”

Deputatul PSD Radu Cristescu atrage atenția asupra tratamentului la care sunt supuși românii care vor să ajungă în Marea Britanie.

„Citesc în presa britanică de azi o știre terifiantă: conform datelor oficiale, din totalul cetățenilor europeni cărora li se refuză accesul în Marea Britanie, 56% sunt români, 10% bulgari și 7% polonezi, restul procentelor revenind celorlalte state. Chetal Patel, membră a firmei de avocatură Bates Wells, vorbește în articole despre discriminare pe față a românilor de către oficialii britanici în raport cu ceilalți cetățeni europeni: <În ochii legii, toți cetățenii UE ar trebui tratați în mod egal. Faptul că românii și alte naționalități est-europene continuă să fie afectați în mod disproporționat, indică faptul că ar putea fi vorba de aplicarea unui anume tipar>, a declarat ea pentru City AM.

7.432 de compatrioți de ai noștri au fost întorși anul trecut de la frontierele britanice, față de 775 de polonezi ori 211 unguri.

Mi se pare extrem de grav ce semnalizează presa și avocații britanici. Dar mult mai grav e că trebuie să aflăm de la ei despre fenomen. Că am ajuns să ne țină partea străinii și nu ai noștri conducători.

Întreb: România mai are președinte, mai are guvern, mai are ministru de Externe? Întreaga Serbie, cu liderii politici în frunte, s-a ridicat împotriva tratamentului acordat de australieni unui singur om, o singură dată. La noi, nimeni nu mișcă un deget pentru mii și mii de români umiliți permanent și sistematic la porțile britanicilor. Și mai întreb: mai suntem noi, românii, un popor, ori doar o populație? Mi-e frică de răspuns”, a spus Cristescu, pe pagina sa de Faceboook.

Context

Mai mult de jumătate dintre cetățenii UE cărora li s-a refuzat intrarea în Regatul Unit după Brexit sunt din România, informează publicația TheLondonEconomic.com, din care citează și Cristescu.

„Pe măsură ce controalele de imigrare continuă să se înăsprească, numărul cetățenilor UE opriți la granița britanică a crescut cu o treime. În al treilea trimestru din 2021, 5.266 de cetățeni europeni au fost opriți la frontieră, față de 3.955 în trimestrul precedent, potrivit firmei de avocatură Bates Wells. Dintre aceștia, 56 la sută erau români, urmați de bulgari (10 la sută) și polonezi (șapte la sută).

Partenerul Bates Wells, avocata Chetal Patel, a spus că cifrele sugerează că est-europenii ar putea fi supuși profilării unei discriminări de către oficialii de frontieră din Marea Britanie.

În ochii legii, toți cetățenii UE ar trebui tratați în mod egal. Faptul că românii și alte naționalități est-europene continuă să fie afectați în mod disproporționat, indică faptul că ar putea avea loc o anumită profilare‘, a declarat ea pentru City A.M.

Ea a adăugat: „A fi supus la întrebări intense poate fi o experiență supărătoare. Multe dintre persoanele care au fost oprite probabil că au încercat să viziteze Regatul Unit din motive legitime, cum ar fi vizitarea prietenilor sau a familiei. Aceste ultime cifre nu ajută reputația internațională a Marii Britanii.”

De la 1 ianuarie anul trecut, Ministerul de Interne a înăsprit treptat controalele la frontieră. După intrarea în vigoare a Brexitului, un total de 12.515 cetățeni ai UE au fost opriți la granița cu Regatul Unit, față de 1.150 în anul precedent”, se arată în articolul de presă citat.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
4.2 ° C
4.4 °
3.9 °
75 %
4.1kmh
0 %
lun
7 °
mar
7 °
mie
5 °
joi
10 °
vin
10 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii