Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat, luni, că social-democrații au finalizat pachetul de măsuri pe care le propun pentru a stopa creșterea facturilor la energie și gaze naturale. Ciolacu și-a exprimat apoi speranța că partenerii de coaliție, PNL și UDMR, vor înțelege că aceste măsuri sunt „simple, eficiente și cu un impact minim asupra bugetului”. La ora publicării acestei știri, în coaliția de guvernare are loc o ședință chiar pe tema facturilor.
„PSD a finalizat astăzi pachetul de măsuri care poate stopa creșterea facturilor la energie și gaze. Am redus nivelul plafonării tarifelor, am dublat volumele lunare de consum și am scăzut TVA de la 19 la 5%. În acest fel, peste 90% dintre consumatori, persoane fizice și companii, vor beneficia de scăderea facturilor pe care le vor primi după 1 februarie, facturi corespunzătoare lunii ianuarie”, a transmis Marcel Ciolacu, într-o postare pe Facebook.
Acesta a punctat că de măsuri vor beneficia și școlile, spitalele, companiile de transport public, instituțiile de cultură și ONG-urile.
„În plus, propunem atât un set de #soluții pentru descurajarea comportamentului speculativ al firmelor din energie, cât și măsuri pe termen scurt și mediu pentru rezolvarea problemelor #structurale ale industriei noastre energetice.