Marius Budăi: „Suntem extrem de atenţi la preţurile din energie”

Marius Budăi: „Suntem extrem de atenţi la preţurile din energie”

Marius Budăi (PSD), ministrul Muncii, a declarat că facturile mari la energie au „creat un deranj foarte mare din punct de vedere social”. Ministrul a punctat că, dacă va fi nevoie, statul va lua și în primăvară măsuri care să protejeze consumatorii de facturile mari.

„Din păcate, creşterea preţurilor energiei a creat un deranj foarte mare din punct de vedere social. Suntem extrem de atenţi asupra a ceea ce se întâmplă cu preţurile din energie. Fluctuaţia foarte mare de la o lună la alta ne face să acţionăm pas cu pas. De aceea vom fi atenţi la ceea ce se întâmplă. Dacă va fi nevoie de intervenţia statului după data de 31 martie cu siguranţă vom reacţiona. Nu vom sta pasivi”, a declarat Marius Budăi, potrivit Agerpre.

Acesta a precizat că e posibilă orice măsură care să sprijine consumatorii, inclusiv întreprinderile mici și mijlocii: „Este posibilă orice variantă, mai ales în rândul consumatorilor vulnerabili, dar şi în sprijinul IMM-urilor. Eu am o credinţă: cea mai bună protecţie socială este crearea unui loc de muncă. Noi suntem puşi în situaţia în care IMM-urile să îşi apere locurile de muncă, abia după aceea să implementeze măsuri economice, să creeze locuri de muncă. Pas cu pas, reacţie cu reacţie”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii