Partidul Social Democrat își continuă angajamentul pentru sprijinirea fermierilor, a industriei alimentare și a satului românesc

Partidul Social Democrat își continuă angajamentul pentru sprijinirea fermierilor, a industriei alimentare și a satului românesc

Parteneriatul social între Partidul Social Democrat și fermieri sau procesatorii din industria alimentară continuă și va continua de fiecare dată când PSD va guverna, pentru că susținerea fermelor românești și a unităților de producție și procesare alimentară din mediul rural înseamnă nu doar dezvoltare economică în ansamblu și crearea de locuri de muncă în mediul rural, ci mai ales salvarea satului românesc și a comunităților rurale.

„În acest context, Partidul Social Democrat, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a lansat noi măsuri și programe de sprijin pentru producția românească, fermieri și industria alimentară. Trebuie să repetăm acest mesaj pentru a înțelege importanța acestor programe care vin atât în întâmpinarea cetățenilor, cât și a întreprinderilor mici și mijlocii românești, transmite deputatul PSD Radu-Marcel Tuhuț, într-un comunicat.

România este obligată în contextul crizelor actuale, atât energetice cât și economice, să își sprijine producția internă de alimente și servicii, astfel încât să evite falimentul comunităților rurale.

Revenind la programele lansate de curând de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, o parte dintre acestea stimulează cultivarea de legume și sunt extrem de importante pentru oamenii din mediul rural, altele vizează asigurarea securității alimentare și reducerea importurilor anumitor alimente.

Printre acestea aș dori să amintesc de programul Rural Invest, cu o valoare de 2,5 miliarde de lei, de care vor beneficia aproximativ 4.000 de proiecte de piscicultură și acvacultură.

Agro IMM Invest este, de asemenea, un program vital pentru relansarea activității economice a fermierilor, iar bugetul acordat pentru anul acesta este de 5 miliarde de lei de la 1 miliard, cât a fost în 2021.

În același timp, a fost relansat programul „Tomata”, celebrul program PSD care a dat roade în precedenta guvernare social-democrată. Doar pentru anul 2022 bugetul alocat este de 225 milioane de euro, câte 4000 de euro pentru fiecare beneficiar care produce tomate și câte 1.000 euro pentru producătorii de castraveți, fasole, ardei, salată, spanac sau ceapă verde. Datorită acestui program, anul acesta știrile nu vor prezenta fermieri care aruncă tone de legume la gropile de gunoi.

De asemenea, continuă și programul de susținere a usturoiului românesc, continuă și subvenționarea prețului motorinei, iar în decursul acestui an urmează să lansăm un nou program de susținere pentru producătorii de cartofi românești și struguri de masă.

Partidul Social Democrat înțelege pe deplin necesitățile fermierilor, a fost, este și va rămâne un partener de nădejde pentru fiecare fermier în parte!

Nu lăsăm să moară viața de la țară!”, conchide deputatul PSD Radu-Marcel Tuhuț.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii