Ministrul Sănătății vine cu vești bune pentru români. Alexandru Rafila e tot mai optimist în declarații în ultima perioadă și consideră că toate restricțiile impuse în pandemie vor fi ridicate până la Paște.
„Nu-mi place să fac astfel de predicții, dar cred că până la sărbătorile de Paște vom avea o viață aproximativ normală, ca să spun aşa, poate cu anumite recomandări legate de utilizarea măștii în interior, în spaţiile aglomerate mai ales”, a declarat Alexandru Rafila marți seara, pentru Antena 3.
Ministrul Sănătăţii a mai precizat că nu există momentan motiv pentru a se renunţa la izolarea persoanelor care sunt infectate cu noul coronavirus şi au simptome.
„Trebuie să stea în izolare. Şi dacă este bolnav de gripă, este bine să stea în izolare. (…) Discutăm de două lucruri diferite: una este gravitatea bolii, gravitatea evoluţiei şi altceva este izolare. La orice fel de viroză, este bine să stai câteva zile în izolare, încât să nu îţi îmbolnăveşti colegii, familia şi aşa mai departe. Nu avem de ce să renunţăm la izolarea persoanelor care sunt infectate şi au simptome”, a explicat ministrul Sănătăţii.
Pe aceeași linie, și medicul Adrian Marinescu a făcut, tot marți, câteva precizări, la Antena 3, după ultimul anunț al ministrului Sănătății legat de relaxarea măsurilor anti-COVID și finalul pandemiei. Adrian Marinescu, director medical la Institutul „Matei Balș” din București, apreciază că până de Paște, românii nu vor mai fi obligați să urmeze restricțiile cu care s-au obișnuit în ultimii doi ani
„Putem să spunem că nu vom mai avea acele măsuri restrictive. Până în Paște cred că se vor întâmplă lucrurile destul de repede. În afară de masca la interior, vom rezolva cât de curând, nu vom mai avea masca la exterior.
Activitățile vor fi într-o limita normală. Iar ultima va fi masca la interior care va rămâne ca o recomandare. Și cred că până în Paște aceste lucruri se vor întâmpla. Este ceea ce se întâmplă peste tot în Europa.
Vor fi niște etape. Eu m-am referit până la momentul în care nu vom mai avea absolut nimic. Nimic care să ne mai amintească de pandemie”, a precizat Adrian Marinescu.