Ministrul Familiei, Gabriela Firea vorbește despre Nicușor Dan, în privința proiectului cunoscut drept „Cartierul Justiției”.
Oprindu-se asupra proiectului „Cartierul Justiției”, menit a fi realizat în zona Unirii, Firea a reacționat tranșant, săgetându-l pe Nicușor Dan, pe care îl acuză că „s-a încăpățânat să suspende” Planurile Urbanistice Zonale (PUZ) de sector. De unde și un blocaj apărut în cazul acestui proiect.
„Nicușor Dan a reușit să blocheze și „Cartierul Justiției”! Toate eforturile depuse în ultimii ani de specialiștii din Ministerul Justiției, Primăria Capitalei și Consiliul General al Municipiului București sunt la un pas de a fi fost în zadar. 250 de milioane de dolari se vor pierde și în loc să avem un complex modern în centrul Bucureștiul rămânem tot cu o groapă insalubră.
Nu cred că este vreun bucureștean care să nu cunoască zona Esplanada de pe Bulevardul Unirii, lângă Biblioteca Națională, peste drum de Tribunalul de la „Junior”. Construcția a fost abandonată după ’89 și a devenit o groapă de gunoi în mijlocul orașului.
Guvernul a aprobat prelungirea perioadei în care poate fi atras avansul de 2,5 milioane de dolari. Banii au fost promiși de către Banca Mondială, prin Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, încă din anul 2019 pentru ca Ministerul Justiției să poată începe lucrările. Cu acești bani trebuie plătite studiile geotehnice, exproprierile, planificat și proiectat managementul proiectului.
Visul s-a transformat în coșmar dintr-un motiv simplu: Nicușor Dan s-a încăpățânat să suspende Planurile Urbanistice Zonale de sector. Banii nu au putut fi atrași până la sfârșitul anului 2021 pentru că toate documentele pe care Ministerul Justiției le-a obținut până la suspendarea PUZ Sector 3 nu au mai fost valabile”, susține Gabriela Firea, joi, 17 februarie, într-o postare pe Facebook.
Gabriela Firea transmite, totodată, că s-a ajuns în situația în care MJ-ul trebuie să obțină un nou Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru acest demers. „Proiectul de 250 de milioane de euro nu mai are reglementare urbanistică, iar certificatul de urbanism emis la sfârșitul lunii septembrie 2021 obligă Ministerul Justiției să obțină un nou Plan Urbanistic de Detaliu pentru Cartierul Justiției”, mai scrie Firea.
În tot acest context, Gabriela Firea anunță că a primit de la premierul Ciucă rolul de a coordona un comitet interministerial constituit cu menirea de a debloca proiectul „Cartierul Justiției”.
„Guvernul României, prin Ministerul de Finanțe, a reușit să obțină încă un an pentru atragerea avansului. De săptămâna trecută, s-a decis constituirea unui comitet interministerial care să deblocheze proiectul Cartierul Justiției. Premierul Nicolae Ciucă m-a desemnat să coordonez acest comitet, în calitate de fost primar general al Capitalei.
Nici o bancă din lume nu va ține sute de milioane de euro blocate cu anii. România și Bucureștiul nu trebuie să rateze această șansă de dezvoltare doar pentru mofturile unui personaj care ocupă vremelnic scaunul de primar”, susține Gabriela Firea în mesajul transmis joi.
Din câte s-a anunțat de ceva vreme pe site-ul MJ-ului, referitor obiectivul de investiții „Cartierul pentru Justiție”, „schema funcțională a Cartierului va avea în vedere gruparea spațiilor destinate instanțelor de judecată, precum și a parchetelor de pe lângă acestea cu sediul în București (săli de judecată, arhive, birouri pentru judecători și procurori, grefieri, personal contractual și auxiliar, spații tehnice etc.), precum și a altor instituții din sistemul judiciar”.