Marcel Ciolacu dă asigurări: „Facturile la energie şi gaze nu vor mai creşte”

Marcel Ciolacu dă asigurări: „Facturile la energie şi gaze nu vor mai creşte”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, e convins că preţul la energie se va menţine la nivelul actual, iar măsurile în vigoare cu privire la facturile la energie electrică şi gaze naturale vor fi prelungite după 1 aprilie.

„În primul rând, preţul la energie rămâne în continuare şi vom vedea pe ce perioadă, dar pe o perioadă categoric mai lungă. (…) Actualele măsuri vor rămâne în vigoare. În funcţie de cum reglementează ANRE, timpul pe care îl au necesar, vom vedea dacă se va prelungi actuala ordonanţă sau va veni un nou act legislativ. Toate aceste decizii vor fi comunicate de către prim-ministru, când va veni cu proiectul de ordonanţă. Cel mai important este că preţul va rămâne acelaşi, cu alte cuvinte facturile nu vor mai creşte sub nicio formă, dimpotrivă, faţă de cele din noiembrie, decembrie şi ianuarie vor scădea”, a explicat Marcel Ciolacu.

Șeful PSD a fost întrebat și dacă unii miniştri ar trebui să îşi dea demisia dacă aceste măsuri nu produc efecte, mai exact dacă reducerea accizei la carburanţi nu va duce la scăderea preţului motorinei şi benzinei.

„Ştim foarte bine că toate cauzele la scumpiri au fost de la energie. Am văzut şi noi o scumpire a barilului de petrol, dar sperăm, ca să echilibrăm acest lucru s-a venit cu propunerea de reducere a accizei. Eu nu vorbesc de demisie aici, noi vorbim de problemele pe care le au românii şi să stopăm acest val de scumpiri. Din partea mea, poate să demisioneze cine vrea, când vrea. E treaba Guvernului”, a mai spus Ciolacu.

Liderul PSD a menţionat că în şedinţa coaliţiei de guvernare au fost agreate mai multe măsuri cu privire la creşterea preţurilor, dar acestea vor fi comunicate de premier. El a precizat că aceste măsuri vor avea un impact bugetar „suportabil”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii