Sistemele de ventilaţie eficiente pot reduce cu peste 80% transmiterea COVID-19 în şcoli, conform unui studiu italian realizat în perioada septembrie 2021 – ianuarie 2022.
Un experiment monitorizat de fundaţia Hume a comparat rata de contagiere cu coronavirus în 10.441 de săli de clasă din regiunea Marche, în centrul Italiei. Numărul infecţiilor cu COVID-19 a fost mult mai scăzut în cele 316 de săli de clasă care aveau sisteme de ventilaţie mecanică, remarcându-se o reducere semnificativă a cazurilor după creşterea puterii acestor sisteme, scrie Agerpres.
Cu sisteme care garantează o înlocuire completă a aerului într-o sală de clasă de 2,4 ori în decurs de o oră, infecţiile au fost reduse cu 40%. Numărul acestora a fost redus cu 66,8% în cazul înlocuirii aerului de patru ori pe oră şi cu 82,5% în cazul înlocuirii de şase ori pe oră, arată studiul.
Majoritatea şcolilor din Italia, la fel din păcate și în România, nu dispun de sisteme de ventilaţie mecanică, iar aici profesorii sunt sfătuiţi să ţină ferestrele deschise, mai ales că temperaturile vor crește din ce în ce mai mult în perioada următoare.
Dacă s-ar instala cele mai eficiente sisteme de ventilaţie „am putea trece de la 250 de cazuri la 100.000 de elevi la o rată de 50 la 100.000 de elevi”, au afirmat fundaţia Hume şi guvernul regional din Marche într-un comunicat.