Într-o intervenție în plenul Parlamentului European, eurodeputatul Victor Negrescu a atras atenția asupra riscurilor existente la frontiera Uniunii Europene și asupra măsurilor urgente de care este nevoie pentru a consolida blocul comunitar și care i-ar permite Uniunii Europene să gestioneze situația tot mai alarmantă din vecinătatea sa.
“Suntem împreună în această casă denumită Uniunea Europeană. Suntem în siguranță, iar cetățenii noștri simt că au un viitor, în timp ce Uniunea poate continua să se dezvolte, deși uneori ezită.
Factorii de decizie au ignorat ce s-ar putea întâmpla și nu s-au angajat suficient în a investi în modernizarea proiectului comun, au blocat ușile și ferestrele casei noastre, sperând că nimeni nu va intra vreodată. Dar acum, vecinătatea noastră este în flăcări și focul ar putea ajunge la casa noastră în curând.
Flăcările sunt în curtea noastră și împreună cu partenerul nostru strategic, Statele Unite, trebuie să stingem focul mergând înainte într-un ritm accelerat, acest lucru însemnând să ne consolidăm apărarea în parteneriat cu NATO, să ne protejăm populația împotriva crizei energetice și alimentare, să sprijinim financiar Ucraina, țările UE de la granița cu Ucraina și partenerii precum Republica Moldova, să flexibilizăm finanțarea europeană și să reformăm Uniunea.
Fac apel la toți liderii internaționali prezenți zilele acestea la Bruxelles, să consolideze casa noastră, să ne apere valorile, investind în educație, democrație și cultură, să asculte cetățenii, să țină ușa deschisă și să fie suficient de curajoși pentru a ne proteja vecinătățile”, a declarat europarlamentarul român Victor Negrescu, preluând o metaforă folosită anterior de lideri internaționali pentru a sublinia importanța unor măsuri rapide pentru a apăra valorile democratice.