Cu unanimitate de voturi – 105 pentru din 105 senatori prezenți – inițiativa legislativă pe care am propus-o pentru ca românii să scape de amenzile PLF a fost adoptată de Senat!, transmite într-un comunicat deputatul PSD Suceava Gheorghe Șoldan.
„Se va face astfel dreptate românilor care s-au întors recent din străinătate și au fost amendați degeaba. Am inițiat această lege cu gândul la zecile de mii de români care sunt nevoiți să își demonstreze buna-intenție prin instanțe din cauza unui DSP slab informatizat.
Propunerea va intra în dezbatere la Camera Deputaților și, în curând, toți cei care au fost sancționați pe nedrept nu vor mai trebui să plătească amenzile, iar cei care le-au plătit, își vor primi banii înapoi.
Mulțumesc tuturor colegilor din Senat pentru votul dat astăzi. Prin această lege corectăm o eroare și scutim zeci de mii de români de drumuri inutile și cheltuieli cu instanțele”, conchide deputatul PSD Suceava Gheorghe Șoldan.