Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor a organizat miercuri, 13 aprilie 2022, o nouă dezbatere sub egida Conferinţei privind viitorul Europei, având ca temă „Dezvoltarea ecoturismului durabil în zonele montane românești în contextul redresării post-pandemice“.
Evenimentul s-a desfășurat în format hibrid, la Poiana Brașov şi online, cu participarea reprezentanților ministerelor și comisiilor parlamentare de resort, autorităților publice locale, structurilor asociative, precum și ai mediului antreprenorial, cu activitate și preocupări în domeniul turismului și a serviciilor asociate.
În intervenţia sa, președintele Ștefan Muşoiu a arătat că agenda de lucru a comisiei pe care o conduce urmărește ca politicile elaborate de România să se armonizeze cu cele ale UE, în obiectiv aflându-se și racordarea României la măsurile ce promovează ecoturismul pe plan european: „România este o destinație ecoturistică cu potențial ridicat de dezvoltare, care nu este încă suficient valorificat. Demersul nostru vine în sprijinul identificării de soluții viabile care să sprijine acest sector să-și revină după perioada pandemică și care să ajute la poziționarea turismului românesc pe axa dezvoltării sustenabile”.
Din partea gazdelor s-a adresat invitaților doamna Roxana Cojocea, președinte al Organizației Patronale Poiana Brașov, iar din partea autorităților locale au participat domnul Adrian-Ioan Veștea, președinte al Consiliului Județean Brașov și domnul Sebastian Rusu, viceprimar al Municipiului Brașov, care s-au referit la proiectele aflate în derulare pentru dezvoltarea sectorului turistic al județului, oportunitățile oferite de Brașov, inclusiv odată cu deschiderea aeroportului, dar și dificultățile și provocările cu care se confruntă.
În cadrul dezbaterii au luat cuvântul doamna Hegedüs Csilla, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, domnul Alin Sorin Seserman, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, reprezentanți ai Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.
Prezent la discuții, domnul Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, a vorbit despre conectivitatea și accesibilitatea infrastructurii de transport, rolul Organizaţiilor de Management al Destinaţiei și despre susținerea de care are nevoie turismul românesc din partea decidenților politici.
De asemenea, au intervenit în cadrul discuţiilor reprezentanţi ai mediului antreprenorial din Brașov, domnul Victor Negrescu, europarlamentar şi deputaţi din cele cinci comisii parlamentare de resort care au participat la eveniment.
Vorbitorii s-au referit la politicile şi programele care vizează sectorul turistic, oportunitățile de finanțare națională și europeană, și alte forme de sprijin, cum ar fi parteneriatul public-privat, dar și aspecte ale cadrului legislativ și instituțional pentru promovarea transformării socio-economice durabile și a produselor ecoturistice româneşti.
„Seria acestor întâlniri pe care le-am organizat sub egida Conferinței privind Viitorul Europei ne-au arătat cât de important este să ne mobilizăm și să colaborăm în căutarea soluțiilor și implementarea lor. Am dorit să abordăm problematicile într-o manieră pragmatică, de aceea am implicat toți factorii relevanți și sper ca întâlnirile noastre să genereze planuri și programe concrete” a concluzionat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, domnul Ștefan Muşoiu.