Vasile Dîncu, la CAE: Am atras atenția că există implicații regionale ale agresiunii ruse împotriva Ucrainei

Vasile Dîncu, la CAE: Am atras atenția că există implicații regionale ale agresiunii ruse împotriva Ucrainei

Vasile Dîncu a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Externe în formatul miniștrilor apărării din statele membre ale UE, acolo unde a atras atenția asupra faptului că există implicații regionale ale agresiunii ruse împotriva Ucrainei și că este necesară continuarea sprijinului pentru statele din vecinătatea estică.

Ministrul Apărării Naționale a precizat că dezbaterile au fost concentrate în jurul a două mari teme, și anume stadiul implementării Busolei Strategice, cu accent pe eficiența misiunilor și operațiilor derulate sub egida Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC), respectiv agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei.

„În cadrul primei sesiuni de lucru, discuțiile au vizat generarea sprijinului pentru o serie de propuneri privind creșterea eficacității operațiilor şi misiunilor PSAC, în condițiile în care evoluțiile recente, atât cele din Ucraina, dar și cele de pe continentul African, au demonstrat, cu claritate, nevoia unei schimbări pe palierul operațional al UE. În acest context, am subliniat importanța flexibilității și adaptabilității mandatelor misiunilor PSAC, elemente-cheie pentru optimizarea eforturilor operaționale și îndeplinirea obiectivelor”, a scris Vasile Dîncu, marți, pe Facebook.

Șeful MApN spune că a evidențiat, totodată, relevanța sprijinului autorităților locale din statele terțe pentru acțiunea externă a UE, acesta fiind esențial pentru succesul oricărui demers operațional.

„Alături de ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, care ni s-a alăturat, prin videoconferință, am discutat despre situația de securitate din Ucraina, precum și despre demersurile de sprijin din partea statelor din Uniunea Europeană. Am vorbit despre nevoia ca la nivelul UE să continue sprijinul oferit Ucrainei, dar şi despre necesitatea coordonării şi menținerii unității transatlantice în răspunsul ferm la agresiunea Rusiei. Am atras atenția asupra faptului că există implicații regionale ale agresiunii ruse împotriva Ucrainei și că este nevoie să continuăm sprijinul pentru statele din vecinătatea estică”, a continuat oficialul.

Vasile Dîncu a menționat că în marja CAE a participat și la ședința Comitetului Director al Agenției Europene de Apărare (EDA), acolo unde a fost agreată modalitatea de operaționalizare a Centrului european pentru inovare în domeniul apărării (Hub for EU Defence Innovation – HEDI).

„Totodată, am discutat despre perspectivele privind intensificarea, în următoarea perioadă, a acțiunilor dedicate acoperirii deficitelor de capabilități în domeniul apărării la nivelul UE. De asemenea, am avut o întrevedere cu ministrul francez al apărării, Doamna Florence Parly. Am discutat împreună subiecte de actualitate de pe agenda NATO, UE, dar și aspect legate de cooperarea dintre România și Franța, cu accent pe măsurile de consolidare a capacității de a apărare a flancului estic al NATO”, a mai spus ministrul Vasile Dîncu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
5.6 ° C
6.2 °
5 °
87 %
2.1kmh
0 %
vin
7 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii