Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a efectuat vineri o vizită în județele Galați și Brăila, context în care a mers să vadă și stadiul lucrărilor la Podul suspendat peste Dunăre. Cu această ocazie, social-democratul a spus că banii irosiți pe „vaccinurile comandate de unii filosofi de la USR” ar fi putut să meargă către construcția a două poduri.
„Am fost mult prea mult timp doar exportatori de grâne, este cazul să fim exportatori și de alimente la un cu totul alt nivel. Eu mă bucur că au fost și toate autoritățile locale, de la consiliul județean, și de la Brăila, și de la Galați, și primarii de municipii, oameni care pot să creeze pentru fermieri depozite și astfel de facilități în viitor. În schimb, vorbeam cu domnul doctor Rafila și, dacă am face o socoteală la vaccinurile comandate de unii filosofi de la USR, gândiți-vă că cu acei bani, pe care am cerut de un miliard de euro vaccinuri pe care nu le folosim și nu le-am fi putut folosi niciodată, am fi făcut două poduri”, a declarat liderul PSD, în dialogul cu presa, potrivit B1 TV.