Cum pot ajunge românii pe litoral fără mașina personală și cât îi va costa drumul

Cum pot ajunge românii pe litoral fără mașina personală și cât îi va costa drumul

​A început sezonul estival și tot mai mulți români plănuiesc să meargă în vacanță pe litoral, încercând să facă economie, mai ales când vine vorba de combustibil. Astfel că, există mai multe metode prin care puteți să ajungeți la mare fără mașina personală.

Atunci când vine vorba de vacanță la mare, trenul este cea mai bună alegere, dar este necesar să faceți rezervare din timp și să vă așteptați la aglomerație, întârzieri și ore pierdute pe drum.
Trenurile Soarelui intră în circulație în data de 10/11 iunie și ulterior din 11 și 11/12 iunie 2022.

Din București vor  pleca 25 de trenuri pe zi către Constanța, de la cinci companii diferite: CFR Călători, Regio Călători, Astra TC, Transferoviar și Softrans. În astfel de cazuri, trenul este cel mai rapid mijloc de transport între București și Constanța, dar și între Brașov și Constanța. În ceea ce privește prețurile, biletul costă  între 29-54 de lei în funcție de companie.  Aici puteți consulta Mersul Trenurilor.

De asemenea, zece trenuri directe pe zi circulă pe sens între București și Mangalia, reprezentând un beneficiu pentru persoanele care doresc să plece la Costinești, Mangalia, sau Eforie.

În plus, pentru ruta Brașov – Constanța vor fi opt trenuri pe sens pe zi. Dintre acestea, șase vor fi de la CFR Călători și două de la Regio Călători. Cele mai rapide vor ajunge în mai puțin de 5 ore.

Pentru persoanele care călătoresc spre litoral din vestul sau nord-vestul țării, drumul va dura cel mai mult. Ruta Satu Mare – Mangalia, 944 km, durează aproximativ 19 ore,  Cluj – Mangalia, peste 15 ore, iar Târgu Mureș – Constanța durează aproape 12 ore. Este recomandat să vă cumpărați biletul cu cel puțin trei săptămâni înainte, pentru a prinde locuri în perioada dorită.

Între București și Constanța sunt autobuze care pleacă din oră în oră, iar drumul durează între 3 și 4 ore, iar prețul va fi în jur de 70- 80 de lei. Microbuzele sunt foarte utile între stațiuni, în timpul verii sunt și 3-4 curse pe oră între Constanța și Mangalia, iar prețul este de 14-15 lei. Pe site-ul autogări.ro puteți urmări rutele dorite.

De asemenea, pe aplicația BlaBlaCar cursele sunt în general publicate cu 2-3 zile înainte. Prețul cursei este stabilit în funcție de mai multe criterii: tipul vehiculului, numărul de locuri, spațiul de bagaje, ora și locul plecării, sau dacă puteți lua cu dvs. animalele de companie, conform Hotnews.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii