Reacţia lui Iohannis după ce un tânăr a murit deoarece a consumat droguri la Saga Festival

Reacţia lui Iohannis după ce un tânăr a murit deoarece a consumat droguri la Saga Festival

Preşedintele Klaus Iohannis spune, după ce un tânăr a murit din cauza consumului de droguri la Saga Festival, că organizatorii ar trebui să fie „un pic mai fermi”: „Dacă vrem să mergem la rădăcină, e nevoie de educaţie”.

„Este o tragedie şi ne pare rău tuturor că se ajunge la astfel de excese. Cred că e nevoie ca organizatorii să fie un mai fermi. Dar şi aici, dacă vrem să mergem la rădăcină, e nevoie de educaţie. Însă şi educaţia are nevoie de supraveghere şi sunt foarte bucuros că ministrul de Interne mă însoţeşte azi în delegaţie şi sunt convins că se lucrează la o abordare. Noi avem instituţii care se ocupă de aceste chestiuni şi sper tare mult să ajungem într-o combinaţie din educaţie şi organizare mai bună la a elimina complet astfel de evenimente tragice”, a spus Klaus Iohannis.

Vineri, în prima seară a Saga Festival trei tineri au intrat în stop cardio-respirator după ce au consumat droguri în timpul concertului care avea loc pe Arena Naţională. Unul dintre ei şi-a pierdut viaţa, iar ceilalţi doi sunt internaţi la Terapie Intensivă la Spitalul Floreasca.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii