Condițiile de alocare a îndemnizației de șomaj pentru absolvenții instituțiilor de învățământ

Condițiile de alocare a îndemnizației de șomaj pentru absolvenții instituțiilor de învățământ

Absolvenții instituțiilor de învățământ în vârstă de minimum 16 ani pot profita de o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 6 luni. Condiția de acordarea a acesteia este  absolventul să fie înregistrat ca persoană în căutarea unui loc de muncă la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza căreia îşi au domiciliul, în 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, potrivit Agerpres.

„Indemnizaţia de şomaj se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării (informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională), precum şi de măsuri de stimulare a ocupării (prime). Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii”, precizează AMOFM.

Pentru elevii care nu au situația școlară încheiată la toate materiile, termenul se calculează de la data promovării examenului de corigenţă, dată înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ, subliniază sursa citată.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
6.6 ° C
7.3 °
6 °
44 %
4.6kmh
0 %
Dum
6 °
lun
7 °
mar
7 °
mie
5 °
joi
8 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii