MAJORAREA SALARIILOR PENTRU DEMNITARI VA FI AMÂNATĂ

MAJORAREA SALARIILOR PENTRU DEMNITARI VA FI AMÂNATĂ

Liderul PSD, Marcel Ciolacu susține cu tărie că majorarea salariilor pentru demnitari nu se va întâmpla acum. Aceasta este probabil decizia coaliţiei de guvernare,. Oficilul a  adăugat că „demnitarii trebuie să strângă cureaua”.

„Este o corectură (la Camera Deputaţilor – n.r.). L-am chemat de dimineaţă pe liderul de grup, a venit şi liderul de grup de la PNL şi preşedintele comisiei. E vorba – toţi demnitarii, inclusiv primarii, sunt prinşi pe anexa nr. 9. Cu certitudine, astăzi, în coaliţie, vom lua decizia. Dacă legea va trece de Curtea Constituţională, se va proroga termenul de aplicare pentru demnitari, altfel legea ar fi fost neconstituţională şi ar fi fost respinsă la CCR, fiindcă se intervenea pe anexa 9. Eliminai absolut tot, nu mai putea fi pusă în aplicare Legea 153 cu acea pătrime pentru toată lumea, deci a fost o decizie pur tehnică. Am vrut să o ştiu şi eu exact, de ce s-a făcut acea erată, am înţeles-o, şi astăzi din coaliţie vom ieşi cu o decizie: că nu se vor mări salariile pentru demnitari. În cazul în care va fi promulgată legea, se va da o ordonanţă de prorogare a acestui termen”, a declarat liderul PSD la Palatul Parlamentului,

De altfel, acesta spune că, „este o lege pe care trebuie să o respectăm cu toţii”. „Eu cred că noi, demnitarii, trebuie, în acest moment, să strângem cureaua şi să participăm la acest efort comun. Restul sunt legi pe care trebuie sa le respectăm, fiindcă trecem printr-o situaţie destul de dificilă toată lumea”, a motivat Marcel Ciolacu.

În altă ordine de idei, oficialul spune că sunt normale măririle salariale şi de pensii, în contextul inflaţiei şi al scumpirii venite în lanț.

„Astăzi aţi văzut că am mărit şi tichetele pentru zona privată. Există resurse pentru aceşti bani. Am văzut că şi în Germania s-au mărit pensiile. Cumva suntem condamnaţi să murim cu toţii pentru că nu avem economia Germaniei? Guvenul trebuie să găsească resursele necesare, în primul rând creşterea economică să se vadă cumva şi în buzunarele românilor. (…) Sunt ferm convins că trebuie venit iarăşi cu un pachet social şi economic pentru perioada următoare”, a spus Ciolacu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
1.9 ° C
2.7 °
-1 °
81 %
1kmh
13 %
mie
7 °
joi
8 °
vin
9 °
sâm
10 °
Dum
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii