Școlile din România au acum la dispoziție suma de 1,2 milioane de euro, sub formă de granturi, în cadrul acțiunii preparatorii „Creșterea accesului la instrumente educaționale în zonele și comunitățile cu conectivitate redusă sau cu acces limitat la tehnologii”, inițiat de europarlamentarii PSD.
Acest program este menit să îmbunătățească semnificativ accesul la resursele educaționale digitale în zonele izolate, îndeosebi cele rurale și montane, transmite într-un comunicat deputatul PSD Cristina-Elena Dinu, Circumscripţia Electorală nr. 19 GIURGIU
„PSD este preocupat de diminuarea consolidată a inegalităților privind accesul la educație digitală, prin creșterea incluziunii, precum și prin reducerea decalajului digital cu care se confruntă comunitățile școlare din zonele izolate care au conectivitate redusă ori fără acces la instrumente și resurse educaționale.
Din nefericire, avem un deficit însemnat în domeniul educațional față de situația de la nivel european. În timpul pandemiei, doar 20% dintre cursanții din Europa nu au putut să-și continue parcursul educațional, din cauza crizei sanitare, însă în România numărul acestora s-a ridicat la aproape jumătate, o cifră îngrijorătoare.
În acest context, acest program se adresează cu preponderență elevilor din zonele izolate, precum cele montane sau rurale. Conceptul proiectului are patru componente: echipamentul tehnologic și digital, cerințele tehnice, pregătirea profesională a cadrelor didactice și accesul la conținutul digital. În program vor fi implicate peste 100 de școli din învățământul primar, gimnazial și vocațional, aflate în zone izolate, din 10 țări europene, respectiv România, Grecia, Portugalia, Cipru, Croația, Irlanda, Finlanda, Bulgaria, Italia și Spania.
Din țara noastră vor fi selectate 80 de proiecte, valoarea totală a sprijinului financiar, sub formă de grant, fiind de 1,2 milioane euro. Școlile selecționate vor beneficia de platforme de învățare la distanță mai sigure și mai performante, de laboratoare și simulări online, dar și de instrumente pentru conferințe online și de colaborare.
Toate școlile implicate în proiect vor putea împărtăși bunele practici, beneficiind de suport profesional, iar elevii vor avea acces la spații de învățare moderne, conectate și constructive. Nu în ultimul rând, cadrele didactice vor beneficia de suportul și resursele necesare în vederea integrării instrumentelor digitale în procesul de predare.
În această perioadă dificilă, consider că este vital pentru țara noastră să asigurăm un standard calitativ de înalt nivel educației naționale, pentru a ne asigura că generațiile viitoare vor putea face față cu brio provocărilor din ce în ce mai sofisticate ce ne așteaptă.
În concluzie, este lăudabilă inițiativa parlamentarilor europeni ai PSD și sunt convinsă că proiectul va avea succesul scontat”, conchide deputatul PSD Cristina-Elena Dinu.