Noi granturi pentru școli, la inițiativa eurodeputatului Victor Negrescu

Noi granturi pentru școli, la inițiativa eurodeputatului Victor Negrescu

1,2 milioane de euro sub formă de granturi sunt acum la dispoziția școlilor în cadrul acțiunii preparatorii „Creșterea accesului la instrumente educaționale în zonele și comunitățile cu conectivitate redusă sau cu acces limitat la tehnologii”, inițiate de eurodeputatul Victor Negrescu, prin care se îmbunătățește accesul la resurse educaționale digitale în zonele izolate, precum cele rurale sau montane.

Scopul acțiunii preparatorii este de a diminua inegalitățile privind accesul la educație digitală, prin creșterea incluziunii și prin reducerea decalajului digital cu care se confruntă comunitățile școlare din zonele izolate cu conectivitate redusă ori fără acces la instrumente și resurse educaționale.

„Pandemia a arătat efectul inegalităților existente în domeniul educațional la nivel european și național. 20% dintre cursanții din Europa și aproape jumătate din elevii din România nu au putut să-și continue parcursul educațional din cauza contextului pandemic. Scopul acestei acțiuni preparatorii este de a continua să dezvoltăm o strategie menită să crească accesibilitatea resurselor și instrumentelor educaționale în Europa, în acele zone și comunități care au cea mai mare nevoie de un astfel de suport. Zonele izolate, precum cele montane sau rurale, sunt vizate, în principal, prin această acțiune preparatorie.

Conceptul proiectului „Learning from the Extremes” se bazează pe patru componente: echipamentul tehnologic și digital, cerințele tehnice, pregătirea profesională a cadrelor didactice și accesul la conținutul digital. Proiectul va implica peste 100 de școli din învățământul primar, gimnazial și vocațional, aflate în zone izolate, din 10 țări europene, respectiv România, Grecia, Portugalia, Cipru, Croația, Irlanda, Finlanda, Bulgaria, Italia și Spania. 

Aplicațiile pot fi depuse online, termenul de depunere fiind 30 septembrie 2022. Vor fi selectate 80 de proiecte, valoarea totală a sprijinului financiar, sub formă de grant, fiind de 1,2 milioane euro”, a declarat Victor Negrescu, vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European și inițiator al proiectului.

Procesul de selecție presupune trei etape, o primă etapă constă în evaluarea inițială a eligibilității, urmată de gruparea aplicațiilor eligibile în funcție de țara de proveniență. Candidaturile vor fi evaluate de o comisie, în baza criteriilor stabilite, iar etapa finală de selecție va fi realizată de coordonatorii proiectului și de reprezentanții coordonatorilor naționali.

Școlile selecționate vor beneficia, astfel, de platforme de învățare la distanță mai sigure și mai performante, de laboratoare și simulări online, dar și de instrumente pentru conferințe online și de colaborare. Toate școlile implicate în proiect vor putea împărtăși bunele practici, beneficiind de suport profesional, iar elevii vor avea acces la spații de învățare moderne, conectate și constructive. Nu în ultimul rând, cadrele didactice vor beneficia de suportul și resursele necesare în vederea integrării instrumentelor digitale în procesul de predare.

Pentru mai multe informații puteți accesa website-ul proiectului: https://learningfromtheextremes.eu/calls/

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
5.6 ° C
6.2 °
5 °
87 %
2.1kmh
0 %
vin
7 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii