Președintele României, Klaus Iohannis, salută călduros Opiniile privind cererile de aderare la Uniunea Europeană ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei publicate astăzi, 17 iunie 2022, de către Comisia Europeană.
În mod special, Președintele Klaus Iohannis apreciază faptul că, în Opiniile publicate astăzi, Comisia Europeană recomandă acordarea perspectivei de a deveni membri ai Uniunii Europene şi a statutului de candidat Ucrainei și Republicii Moldova – un bine-meritat pas înainte pentru cetățenii celor două țări – cu înțelegerea îndeplinirii pașilor menționați de către Comisie în Opinii, precum și Georgiei, după ce vor fi îndeplinite prioritățile menționate în textul Opiniei pentru acest stat.
România a promovat activ în ultimele luni necesitatea derulării de către Comisia Europeană, în ritm susținut, a etapelor necesare astfel încât să fie posibilă prezentarea simultană a Opiniilor privind cererile de aderare ale tuturor celor trei parteneri asociați ai Uniunii – Ucraina, Republica Moldova și Georgia.
Recomandările Comisiei reconfirmă argumentele promovate constant de România în susținerea obiectivului acordării perspectivei europene şi a statutului de candidat pentru Ucraina, Republica Moldova şi Georgia. Aceste considerații au fost susținute ferm și activ de Președintele Klaus Iohannis, inclusiv în cadrul reuniunii informale a Consiliului European de la Versailles, a cărei Declarație a evidențiat solicitarea Consiliului UE către Comisia Europeană de a-şi prezenta Opiniile privind cererile de aderare la Uniunea Europeană depuse de cele trei țări.
Astfel, cele trei state aspirante vor beneficia de cadrul optim de ghidaj pentru derularea proceselor de reformă necesare, permițând avansul spre integrarea europeană deplină, în conformitate cu propriile merite și eforturi de progres în aceste procese.
Opinia aferentă cererii de aderare a Republicii Moldova reconfirmă implicit eforturile ample și consecvente întreprinse de autoritățile de la Chișinău în planul reformelor, precum și progresele clare înregistrate în acest sens. România a acordat de-a lungul timpului un sprijin consistent, politic și tehnic, pentru avansarea agendei europene a Chișinăului, inclusiv în procesul finalizării răspunsurilor la Chestionarul remis de Comisia Europeană, după depunerea cererii de aderare de către Republica Moldova.
Opiniile Comisiei Europene vor constitui baza discuțiilor care vor avea loc la Consiliul European din 23-24 iunie. Cu acest prilej, România va continua să pledeze pentru transmiterea unui semnal politic clar de către Uniunea Europeană privind susținerea unui traseu european ambițios pentru cele trei state asociate.
Așa cum a făcut-o în toată această perioadă, România va continua să acorde sprijinul său deplin Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei în vederea parcurgerii pașilor necesari pentru avansarea parcursului lor european, având ca obiectiv obținerea statutului de membru al Uniunii Europene, potrivit Administrației Prezidențiale.