Abu Dhabi Ports Group vrea să investească în Portul Constanța, anunță ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu

Abu Dhabi Ports Group vrea să investească în Portul Constanța, anunță ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță pe pagina de Facebook că Abu Dhabi Ports Group vrea să facă investiții în Portul Constanța.

„Investiții emirateze în România. Conducerea Abu Dhabi Ports Group și-a manifestat interesul pentru derularea unor investiții în Portul Constanța, în zona Molului Sud”, a scris Grindeanu.

„În cadrul întâlnirii, pe care am avut-o astăzi la Abu Dhabi, reprezentanții acestui grup au transmis că vor să dezvolte proiecte în zona molurilor 3 și 4 din Port. Am stabilit să înființăm un grup comun de lucru care să discute despre încheierea unui Memorandum de Înțelegere între Portul Constanța și AD Ports Group”, a mai transmis ministrul Transporturilor.
Sorin Grindeanu a mai punctat și interesul celor din EAU pentru Aeroportul Internațional din Timișoara:

„I-am invitat pe reprezentanții AD Ports Group să viziteze Portul Constanța pentru a stabili termenii colaborării, inclusiv în contextul interesului manifestat de aceștia pentru investiții în ceea ce privește insula artificială din port. Am discutat și despre un posibil parteneriat pentru dezvoltarea Centrului Logistic Intermodal cargo pe Aeroportul Internațional Timișoara “Traian Vuia”, care poate deveni astfel un puternic nod comercial regional, conectat la rețelele de transport feroviar și rutier. Acest Centru Intermodal, a cărui construcție este evaluată la 300 de milioane de euro, ar putea fi dezvoltat pe o suprafață de 65 de hectare și ar oferi facilități de depozitare și transport, inclusiv pentru mărfurile intercontinentale”, a conchis Sorin Grindeanu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
5.6 ° C
6.2 °
5 °
87 %
2.1kmh
0 %
vin
7 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii