Primul roman din seria literară „Harry Potter” împlineşte 25 de ani de la publicare

Primul roman din seria literară „Harry Potter” împlineşte 25 de ani de la publicare

La 25 de ani de la lansare, Harry Potter rămâne unul dintre cele mai bine vândute romane din toate timpurile şi a captat imaginaţia multor milioane de copii din lumea întreagă.

Atunci când Nigel Newton, fondatorul editurii Bloomsbury Publishing, a adus în locuinţa lui manuscrisul romanului „Harry Potter and the Philosopher’s Stone”, scris de o autoare pe atunci complet necunoscută, J.K. Rowling, fiica lui, Alice, i-a spus că acel volum era „probabil una dintre cele mai bune cărţi pe care un copil de 8-9 ani ar putea să le citească”, scrie Reuters.

„I-am dat manuscrisul lui Alice, care l-a luat cu ea la etaj… Aveam la dispoziţie capitolele scrise până la Diagon Alley, în acel stadiu”, a povestit editorul Nigel Newton.

„Aproape că a zburat în jos pe scări după o oră şi mi-a spus dintr-o suflare: ‘Tata, această carte este mai bună decât toate celelalte pe care mi le-ai arătat până acum!'”, a adăugat el.

Ziua de duminică, 26 iunie 2022, marchează împlinirea a 25 de ani de când prima carte scrisă de J.K. Rowling în această serie literară, ce descrie universul magic al vrăjitorilor şi vrăjitoarelor, a fost publicată în Marea Britanie.

Romanul ei fusese respins de numeroase edituri până când Bloomsbury Publishing l-a acceptat şi i-a oferit un avans de 2.500 de lire sterline. Cartea ei a devenit un imens succes în lumea întreagă, inspirând o întreagă serie literară şi o franciză cinematografică cu încasări impresionante.

„Ştiam pe atunci că se va vinde în peste 500 de milioane de copii până în vara anului 2022? Nu, dar ştiam că era o carte scrisă minunat”, a adăugat Nigel Newton.

„Copiii, nu părinţii lor, au fost cei care au ‘adoptat’ iniţial această carte. A fost un adevărat fenomen”, a mai spus editorul britanic.

Copiii au stat la cozi uriaşe, timp de ore întregi, în faţa librăriilor, aşteptând lansarea cărţilor cu cele mai noi aventuri ale micului vrăjitor Harry Potter. Seria s-a încheiat cu romanul „Harry Potter and the Deathly Hallows”, al şaptelea volum, publicat în 2007.

Pentru unii dintre micii cititori de atunci, precum Jacqueline Hulbert, ajunsă în prezent la vârsta de 23 de ani, cărţile din seria „Harry Potter” au ajutat-o să îndrăgească lectura.

„A fost pur şi simplu ceva fenomenal. Nu semăna cu nimic din ceea ce încercasem să citesc până atunci şi, pentru că povestea era suficient de captivantă, am vrut să continui să le citesc şi pe celelalte romane”, a adăugat ea.

Imaginea lui Harry Potter în faţa Hogwarts Express, trenul care îl duce pe micul vrăjitor la faimoasa şcoală de magie Hogwarts, este una dintre cele mai recognoscibile coperte de carte din universul literaturii pentru copii.

Desenul a fost realizat de autorul şi ilustratorul Thomas Taylor, care avea pe atunci vârsta de 23 de ani şi lucra într-o librărie pentru copii.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
5.6 ° C
6.2 °
5 °
87 %
2.1kmh
0 %
vin
7 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii