Marcel Ciolacu: Trebuie o analiză a supraimpozitării pensiilor speciale

Marcel Ciolacu: Trebuie o analiză a supraimpozitării pensiilor speciale

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, lider al PSD, consideră că este necesară o analiză în privinţa unei eventuale supraimpozitări a pensiilor speciale, apreciind că este incorect ca pensia să fie mai mare decât salariul – situaţie unică în România ultimilor 30 de ani, relatează Agerpres.

Potrivit liderului PSD, sistemul ar trebui schimbat, fiindcă este incorect.

„E incorect să ieşi la pensie şi să ai venituri mai mari decât când ai avut în activitate. Acolo, părerea mea este că trebuie venită cu o impozitare de peste 90%. Să facem o analiză, să vedem pe categorii, sunt pensii speciale, pensii ocupaţionale. (…) E incorect ce s-a întâmplat în aceşti 30 de ani. Nici excepţiile n-au apărut din senin, nu le-a visat vreun parlamentar.

Ele sunt rodul unor influenţe pe o perioadă de 30 de ani în care toată clasa politică s-a implicat şi acum a venit momentul adevărului – cu aceste crize suprapuse, când trebuie să facem ceva. Facem sau nu facem? Depinde cum vrem. (…) Niciunde în lumea asta, decât în România, cineva când iese la pensie câştigă mai mult decât a avut în activitate. Eu n-am auzit de ceva mai nesustenabil sau mai incorect”, a argumentat Marcel Ciolacu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii