Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a confirmat că nominalizarea social-democraților pentru postul de ministru al Agriculturii este Petre Daea, „un om cu experiență și un om care nu trebuie să învețe ministerul și problemele pe care le au fermierii”.
„Mă bucur mult că toți colegii… a fost ca pe vremuri, unanimitate în interiorul partidului ca domnul ministru Petre Daea să revină în Guvernul României. Cu această nominalizare vom merge la primul-ministru, cunoașteți procedurile (…). Am avut o discuție cu domnul prim-ministru. Au fost patru propuneri, nu puteam să am o discuție aplicată în ceea ce îl privește pe domnul ministru Petre Daea, deoarece nu exista votul. O să am această discuție în cursul zilei de astăzi”, a adăugat Marcel Ciolacu.
„Este nevoie în acest moment la Ministerul Agriculturii de un om de calibru, nu neapărat de înălțimea domnului Daea, un om de calibrul domnului ministru Daea, la ce probleme ne confruntăm. Poate vom reuși, în sfârșit, tot s-a deschis subiectul renegocierii PNRR și vedem acum în această secetă ce nevoie ar fi avut România să aibă în PNRR prinse irigații, lucru susținut total de către domnul Daea atunci când a plecat din minister”, a continuat președintele PSD.