Patriarhia Română transmite preoților că trebuie să se roage pentru ploaie.
„Aceste rugăciuni speciale se citesc în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie liniştită, spre buna rodire a pământului.
Este, așadar, absolut necesar ca în asemenea împrejurări să cerem ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune stăruitoare, deoarece Dumnezeu <face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi>”, se arată într-un comunicat transmis vineri de Patriarhia Română.