Cum preferă românii să plătească atunci când călătoresc în străinătate

Cum preferă românii să plătească atunci când călătoresc în străinătate

Românii sunt nerăbdători să-și petreacă din nou vacanțele peste hotare, să meargă în excursii de weekend în orașe din străinătate și să facă cumpărături în țările vecine.

Se pare că cei din Europa Centrală și de Est (ECE), inclusiv românii, își fac planuri de călătorie pentru 2022. Acest lucru este confirmat de un studiu recent Visa privind intențiile de călătorie și de plată, care arată că, în general, respondenții români sunt destul de dornici să călătorească în vacanțe în străinătate (peste 3 nopți), peste 50% dintre români plănuind astfel de călătorii în acest an.

Românii, alături de sloveni (62%), înregistrează cel mai mare procent în această privință dintre toți cetăţenii din regiunea ECE chestionaţi. Mai mult, 34% dintre respondenții din România se gândesc și la evadări scurte de weekend, arătând un apetit mai mare pentru astfel de călătorii în comparație cu cehii sau polonezii (25% fiecare).

În străinătate, călătorii din România sunt dispuși să plătească cu cardurile sau telefoanele/ceasurile inteligente, mai degrabă decât cu numerar. Tendința de a plăti prin mijloace digitale s-a dezvoltat în timpul pandemiei, când consumatorii au apelat mai des la cumpărături online și plăți contactless în magazine, obiceiuri care acum se reflectă în preferințele lor de plată atunci când călătoresc în străinătate.

Călătoriile în străinătate sunt strâns legate de plățile efectuate în alte valute, prin diverse metode de plată. Pentru a-și administra cheltuielile și plățile în timpul călătoriilor în străinătate, majoritatea respondenților români (61%) au declarat că preferă mijloacele de plată digitale, inclusiv cardul sau telefonul/ceasul inteligent. Românii care folosesc cardul sau telefonul/ceasul inteligent atunci când călătoresc în străinătate apreciază aceste metode de plată pentru comoditate (aproape 67%), rapiditate (peste 62%) și siguranță (peste 57%), dar și pentru eliminarea riscului de a pierde numerarul (aproape 51%) și a nevoii de a schimba numerar în moneda locală (peste 48%).

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
7 ° C
7.2 °
6.1 °
86 %
6.3kmh
100 %
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °
mie
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii