Variola maimuței continuă să se extindă la nivel global. Cel mai recent studiu publicat în cursul zilei de sâmbătă arată însă că simptomele bolii s-au modificat. Mai exact, specialiștii susțin că primii britanici care au fost infectați prezentau simptome diferite față de cele depistate în țările africane la început.
Studiul a fost publicat de Lancet Infectious Diseases, scrie AFP și arată că o criză de febră a fost considerată aproape sistematică în variola maimuței, iar puţin peste jumătate dintre pacienţii studiaţi în Marea Britanie au avut-o.
În cadrul studiului au fost analizați aproximativ 50 de pacienți și este primul care caracterizează specificul clinic al actualei epidemii de variola maimuţei.
Trebuie menționat faptul că Marea Britanie este una dintre primele ţări în care au fost raportate cazuri anul acesta. Acesta a fost și motivul pentru care un astfel de studiu era necesar.
Potrivit rezultatelor, în cazul britanicilor, variola maimuței s-a manifestat diferit de ceea ce era cunoscut în Africa. Astfel, nu doar că accesele de febră sunt mai puţin frecvente, dar par şi mult mai scurte şi totodată, necesită mult mai puţine spitalizări.