În anul 2021 populația Europei a scăzut pentru al doilea an consecutiv. Uniunea Europeană se confruntă cu peste 2 milioane de decese cauzate de pandemia de COVID-19, iar țara noastră se află printre țările cu cele mai mari scăderi ale populației.
„În 2020 și 2021, migrația netă pozitivă nu a mai compensat evoluția naturală negativă din UE și, în consecință, populația totală a UE a scăzut”, a precizat Eurostat.
De aproximativ 10 ani, numărul deceselor a început să depășească numărul nașterilor în UE, însă un ajutor pentru compensarea decalajului a fost reprezentat de migrația din afara blocului, acest fapt având loc până în 2020, primul an al pandemiei.
Pe fondul pandemiei, îmbătrânirea populației și ratele de fertilitate în scădere, Eurostat a transmis că decesele ar trebui să depășească în continuare nașterile în viitor, conform Mediafax.
„În cazul în care acest lucru se va întâmpla”, a declarat Eurostat, „scăderea sau creșterea globală a populației UE în viitor va depinde probabil în mare măsură de contribuția migrației nete”. În ianuarie 2022, Eurostat a numărat 446,8 milioane de persoane în UE.
În primele 5 luni din 2022, au fost aduși pe lume aproximativ 65 de mii de copii. Acest lucru înseamnă cu aproape 20% mai puțini decât în 2021, în aceeași perioadă.
Datele de la INS sunt îngrijorătoare mai ales în contextul în care anul trecut a fost și anul cucele mai puține nașteri din ultimul secol.
Problemele financiare ar putea fi una dintre principalele cauze pentru care românii amână sau renunță să aibă copii. Datele arată că în cazul în care aceeași involuție din primele cinci luni va fi la fel tot anul, vom avea sub 150 de mii de nașteri în acest an, conform Digi24.ro.