Când este vorba de turism, cei mai mulți dintre noi ne gândim la o vacanță pe plajă sau o escapadă la munte, pentru schi sau drumeții. Ca și definiție, turismul se referă la acțiunea de a călători în scop de afaceri sau de agrement într-o locație îndepărtată de locul de rezidență.
Organizația Mondială a Turismului a definit în mod specific turismul ca practica de a rămâne în afara mediului obișnuit timp de un an sau mai puțin, în cazul turismului de agrement, sau de 24 de ore sau mai puțin, în cazul turismului de afaceri. Indiferent de definiție, turismul are o contribuție de peste 8 trilioane de dolari la economia globală.
Ce este turismul neconvențional?
Pe lângă destinațiile consacrate sau circuitele turistice organizate, există numeroase alte forme de turism, clasificate ca neconvenționale. Acesta se concentrează pe descoperirea unor obiective istorice, de arhitectură sau geografice care nu dispun de facilitățile obișnuite pentru destinațiile turistice.
Într-o formă sau alta, au fost descrise turismul cultural, ecumenic, enoturism, experimental, extrem, ecoturism, de shopping, turismul romantic, spațial, de wellness (combinație de medicină, psihologie și spiritualitate). Ne-au atras atenția în mod deosebit turismul pentru sănătate, cel pentru gambling și cel pentru divorț.
O tendință în expansiune – turismul medical
Este bine cunoscut faptul că în unele țări îngrijirea stării de sănătate este foarte scumpă, iar în altele, în curs de dezvoltare, aceasta este foarte ieftină. Așa se face că multe persoane din țările dezvoltate, dar cu sisteme de sănătate cu costuri mari, călătoresc în țări în curs de dezvoltare pentru a beneficia de tratament medical la preț redus.
Cele mai populare destinații de turism medical sunt Malaezia, Brazilia, India, Mexic, Thailanda, Costa Rica, Taiwan, Singapore sau Coreea de Sud. Este drept că o mare parte dintre serviciile cumpărate se referă la chirurgia estetică.
Foarte scumpe sunt și serviciile de stomatologie din unele țări cum ar fi SUA și Canada. O parte dintre locuitorii lor combină vacanța cu turismul stomatologic. Spania, Mexic, România, Ungaria, India, Panama, Thailanda sau Filipine se numără printre destinațiile consacrate în acest sens.
Turismul pentru gambling – o practică mereu la modă
Apariția cazinourilor online a schimbat mult industria jocurilor de noroc. Acum, toata lumea știe ce sunt sloturile și alte jocuri de casino. Mii de titluri sunt disponibile pe internet, de la provideri precum EGT, Novomatic, Pragmatic Play, NetEnt, Relax Gaming, iSoftBet și mulți alții, iar în fiecare lună sunt lansate jocuri noi, care mai de care mai atractive.
Totuși, în ciuda avantajelor caracteristice mediului online, nimic nu se compară cu o seară într-un casino de lux, cu facilitățile și atenția pe care le primești în locații superbe, cum ar fi Insulele Caraibe, Macao, Londra, dar mai ales Las Vegas.
Acest mod de a face turism nu a apărut peste noapte. El este o realitate care durează de câteva decenii. Sunt multe zone ale lumii unde jocurile de noroc nu sunt reglementate sau sunt chiar interzise, iar cetățenii acestora trebuie să meargă în alte țări pentru a-și satisface pasiunea. În plus, resorturile cu cazinouri furnizează servicii de cea mai bună calitate, iar, uneori, exclusiviste.
Ultima modă – turismul pentru divorț
Acest concept a fost lansat de Vijesh Thakkar, un operator de turism din Mumbai. Observând impasul în care se afla căsnicia unuia dintre prietenii săi, în 2009, acesta a introdus în ofertă pachete de „turism pentru divorț”.
Acestea erau plătite, de regulă, de un apropiat al familiei, și constau într-o vacanță de o săptămână, ca un ultim efort de a salva căsnicia. Astăzi, astfel de pachete sunt oferite de un număr mare de operatori, în parteneriat cu unele hoteluri. Ofertele includ și un ghid care este consilier matrimonial.
Există și o altă față a turismului de divorț. Londra a devenit capitala mondială a divorțurilor, după ce un număr crescând de britanici depun dosarele de divorț în acest oraș. Sistemul englez de justiție garantează forme de compensare mult mai bune decât celelalte state din Regatul Unit.