Incidența COVID depășește 10 la mie în Otopeni și Corbeanca. Prefectul județului Ilfov recomandă purtarea măștii în spațiile aglomerate

Incidența COVID depășește 10 la mie în Otopeni și Corbeanca. Prefectul județului Ilfov recomandă purtarea măștii în spațiile aglomerate

Numărul cazurilor de COVID a explodat în Ilfov, unde incidența ajunge și la 10 cazuri la mia de locuitori, cum se întâmplă deja în Otopeni.

„Dragi cetățeni ai Județului Ilfov, vă informăm că la data de 28 iulie 2022, pe raza județului Ilfov rata de incidență a virusului SARS-COV-2 este de 5,49 la mia de locuitori, iar pe raza localităților Corbeanca și Otopeni rata de incidență a virusului SARS-COV-2 este de 10,82 la mia de locuitori, respectiv 10,12 la mia de locuitori”, se arată, joi, într-un comunicat al instituției prefectului.

Prefectul Județului Ilfov, Simona Neculae, transmite următoarele recomandări către populație:

– Recomandarea ca fiecare locuitor să utilizeze masca de protecție în următoarele situații:

o Spațiile publice închise, aglomerate;

o Spațiile publice deschise aglomerate;

o Locurile unde se organizează petreceri sau festivaluri;

o Mijloacele de transport în comun;

– Recomandarea de evitare a spațiilor aglomerate (închise sau deschise);

– Recomandarea pentru igienizarea mâinilor după folosirea transportului în comun sau după orice contact cu o suprafață potențial contaminată;

– Recomandarea de a fi aplicate măsurile individuale de protecție;

– Recomandarea de aerisire frecventă a spațiilor închise;

– Recomandarea de a se păstra o distanță minimă de 1,5 m în cazul în care sunt zone aglomerate.

– Recomandarea de a rămâne la domiciliu în cazul apariției simptomelor și de a lua legătura cu medicul de familie în scopul îndrumării.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii