Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, susține că pensiile militare nu sunt pensii speciale „Românii vor înţelege în foarte scurt timp că militarii au nevoie de respectul demnităţii lor, de salarii şi locuri de muncă decente pentru ei şi pentru familiile lor, vor înţelege că pensiile militare nu sunt pensii speciale şi că fac parte din modalitatea prin care ţara se pregăteşte pentru ce este mai rău într-o anumită situaţie. Vor înţelege că sacrificiul pe care îl faceţi dumneavoastră şi toţi cei care îmbracă haina militară este unul în care vă puneţi în contractul social viaţa”, a spus ministrul, potrivit Agerpres.
„Este clar că în scurt timp şi românii, şi politicienii, şi responsabilii cu dezvoltarea României, şi opinia publică vor înţelege că nu este destul să ai încredere în Armată atunci când eşti întrebat în sondaje, că pentru a avea o apărare care să te pună sub o umbrelă adevărată de securitate, care să te ajute ca naţiune să te dezvolţi este nevoie să faci sacrificii”, a evidenţiat el.