FACIAS: Cine răspunde pentru amenzile de milioane de euro primite de România pentru neimplementarea Directivelor UE?

FACIAS: Cine răspunde pentru amenzile de milioane de euro primite de România pentru neimplementarea Directivelor UE?

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) i-a cerut premierului Nicolae Ciucă, într-o scrisoare deschisă, informații despre ce face guvernul pentru a se asigura că sunt respectate termenele pentru implementarea Directivelor UE.

Solicitarea vine în condițiile în care România suferă grav la acest capitol, iar întârzierile sunt plătite cu amenzi de milioane de euro.

„România riscă să plătească amenzi de milioane de euro, iar presiunea pe bugetul de stat este deja foarte mare. Cu titlu de exemplu, România a fost sancționată cu amendă în valoare de 3.000.000 de euro pentru neimplementarea în termen a directivei UE privind spălarea banilor.

Luând în considerare că de la aderarea la UE, România a avut 659 de proceduri de infringement împotriva sa, la care se adaugă alte 83 de proceduri în curs, riscul pronunțării unor decizii similare în viitor este unul real”, spune FACIAS.

Pentru a evita astfel de situații în viitor, FACIAS a propus adoptarea unor proceduri prin care cei responsabili de neimplementare directivelor să poată fi sancționați.

„Domnule prim-ministru, care sunt măsurile adoptate de guvern pentru coordonarea instituțiilor și autorităților naționale responsabile în a transpune cu celeritate și aplica corect dreptul european?

Ce măsuri a luat guvernul pentru sancționarea celor care nu își îndeplinesc sarcinile în materia implementării directivelor europene în dreptul intern, pentru a evita situațiile absurde în care România riscă să plătească amenzi de sute de milioane de euro?

Nu în ultimul rând, cine răspunde pentru sancțiunea aplicată României în cuantum de 3 milioane de euro pentru netranspunerea Directivei 2015/8491 privind utilizarea sistemului financiar al Uniunii Europene în scopul spălării banilor și al finanțării terorismului? De unde vor fi acoperite milioanele de euro plătite de la bugetul de stat?”, mai spune FACIAS.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii