Industria prelucrătoare şi construcţiile, domeniile cele mai afectate în România

Industria prelucrătoare şi construcţiile, domeniile cele mai afectate în România

Industria prelucrătoare şi construcţiile sunt domeniile cele mai afectate în România, potrivit unei analize realizată de o companie de profil.

Sectorul construcţiilor este afectat semnificativ de creşterea preţului materialelor de construcţii şi a carburantului, de creşterea dobânzilor şi de lipsa forţei de muncă în timp ce industria prelucrătoare este influenţată de majorarea galopantă a preţurilor energiei şi carburanţilor, de îngreunarea lanţurilor de aprovizionare, de diminuarea comenzilor şi de creşterea costurilor de finanţare, precizează reprezentanţii CITR.

În primele trei luni ale anului au intrat în insolvenţă 1.713 companii, iar în cel de-al doilea trimestru 1.867 companii. Numărul insolvenţelor este aproximativ la acelaşi nivel cu semestrul I din 2021 când au fost înregistrate 3.033 insolvenţe.

Dintre cele 6.654 companii de impact, cu active de peste un milion euro, identificate în studiul companiei de specialitate de la finalul anului trecut ca aflându-se în stare de insolvenţă iminentă, doar 32 au intrat în procedură de insolvenţă în prima jumătate a anului 2022, având o valoare cumulată a activelor imobilizate de 965 milioane lei. În aceeaşi perioadă din 2021, au intrat în insolvenţă 11 companii de impact, ce aveau o valoare a activelor imobilizate de 671 milioane lei, arată analiza citată.

Peste 3.500 de companii au intrat în insolvenţă în primul semestru al acestui an în România.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
6.8 ° C
7.2 °
5.1 °
56 %
5.1kmh
0 %
joi
6 °
vin
11 °
sâm
4 °
Dum
6 °
lun
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii