Câți locuitori are țara noastră, potrivit Recensământului 2022

Câți locuitori are țara noastră, potrivit Recensământului 2022

Populația aflată pe teritoriul României, potrivit datelor recensământului care s-a încheiat la finalul lunii iulie, este de aproximativ 19 milioane, după cum a declarat Președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei.

„Aproximativ 19 milioane e populația aflată pe teritoriul României. Sunt pesimist în ce privește evoluția demografică. În 2020, la 143 de pensionari aveam 100 de copii sub 15 ani. Înseamnă dezechilibre majore la pensii și pe piața muncii. Nu mai e piramida vârstelor, e o bază mică”, a precizat Tudorel Andrei la un post de televiziune.

Potrivit aceleiași surse, 95% din populația estimată a țării a completat chestionarele de recensământ. „Mai puțin de 5% nu au oferit informațiile. Aproape 47% din populație a completat chestionarele online, noi aveam 35% ca țintă”, a adăugat Tudorel Andrei. „Suntem o țară pestriță, cu urban și rural. 46% din populație trăiește în mediul rural”, a mai adăugat Președintele INS.

Conform INS, primele rezultate ale recensământului vor fi publicate în decembrie 2022.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii