„Tații au un rol important în creșterea copiilor, în viața familiei. Din acest motiv, trebuie încurajați să se implice activ încă din momentul venirii pe lume a bebelușilor. Creștem numărul de zile de concediu paternal și le dăm posibilitatea taților să stea alături de nou-născuți minimum 10 zile”, scrie ministrul Familiei, Gabriela Firea pe Facebook.
„Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse este coinițiator al proiectului realizat de specialiștii din Ministerul Muncii. Îi mulțumesc colegului Marius Budăi pentru munca depusă pentru modificarea Legii concediului paternal. Mă bucur că acest demers a fost aprobat în ședința de Guvern de astăzi.
Se extinde, astfel, perioada concediului paternal de la 5 zile la 10 zile, iar pentru tații care participă la cursuri de puericultură se mai acordă încă 5 zile. Pentru tatăl care satisface serviciul militar în termen, permisia se prelungește de la 7 la 10 zile lucrătoare.
Tații vor beneficia de acest tip de concediu pentru fiecare copil, nu doar pentru primul născut așa cum era până în prezent.
Eliminăm vechile prevederi care făceau trimitere la calitatea de asigurat a taților în sistemul asigurărilor sociale de stat.
Acordăm concediu paternal tuturor taților care au un contract de muncă sau un raport de serviciu încheiat conform legii.
Concediul va fi plătit cu aceeași sumă pe care ar fi încasat-o dacă tatăl lucra în perioada respectivă.
Se introduc sancțiuni pentru angajatorii care nu le acordă taților concediu paternal.
Transpunem, astfel, în legislația națională Directiva (UE) 2019/1158 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor”, explică ministrul Familiei, pe pagina sa de Facebook.
#ConcediuPaternal #AjutorPentruTați #SprijinPentruFamilie #MinisterulFamiliei #MinisterulMuncii