„Comportamentul uman lipseşte de foarte multe ori. Încrederea în sistemul de sănătate este afectată datorită faptului că ne tratăm de multe ori pacienţii într-un mod distant. Ei au nevoie de foarte multă atenţie, de foarte multă empatie şi grijă”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
„Dacă vrem să îmbunătăţim sistemul de sănătate din România trebuie să lucrăm mult în educarea oamenilor, a personalului medical şi să politizăm mai puţin lucrurile”, a mai afirmat ministrul Rafila, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată joi, la Iași.
Ministrul Sănătăţii a dat ca exemplu spitalul de Neurochirurgie din Iaşi pe care l-a vizitat în cursul zilei de joi: „Este un spital în subordinea Consiliului Judeţean Iaşi. A fost începută modernizarea în timpul unei administraţii, continuată de cealaltă administraţie. Este un exemplu de continuitate. Cred că nu trebuie să fie dedicat unui scop politic, ci oamenilor din acest judeţ. Dacă vom aborda în felul acesta lucrurile, oamenii care au sau nu au opţiuni politice, au nevoie de servicii medicale, iar datoria noastră este să îi servim indiferent din partea cărui partid politic suntem”.