”În primul rând eu nu am anunțat măsuri. Eu am anunțat propunerile Partidului Social Democrat, care vor fi depuse pe masa dialogului în Coaliție, însoțită de analizele noastre”, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi, ca replică după ce Alina Gorghiu a declarat în ședința coaliției că nu s-a discutat despre buget și majorări de pensii și nici de salarii, așa cum a anunțat acesta.
„Eu cred că grija față de oamenii care muncesc acum, față de cei care au muncit, care ne-au crescut pe noi și acum sunt la pensie, nu ține de ideologie.
Nu o să comentez ce spun colegii mei liberali, însă sper că, în Coaliție, prin dialog, se vor lua aceste măsuri. Noi, PSD, ținem foarte mult la aceste măsuri, le-am pus pe masa dialogului la Coaliție și vom discuta și prin dialog cu siguranță vom rezolva.