„Tinerii sunt viitorul țării și al întregii lumi! Este motivul principal pentru care trebuie sprijiniți, ascultați și încurajați să-și îndeplinească visele. Toți tinerii din România au prețuirea mea pentru că sunt motorul dezvoltării și pot aduce schimbarea”, scrie ministrul Familiei, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.
„Am participat cu bucurie la Școala Politică a Tineretului Social Democrat, la invitația președintelui TSD România Mihai Alexandru Ghigiu.
M-au emoționat cuvintele de susținere din partea președintelui PSD, Marcel Ciolacu. Îi mulțumesc pentru prietenie și colegialitate! Le mulțumesc și colegilor din conducerea PSD, din Guvern și din Parlament – ministrul Muncii, Marius Constantin Budăi, președintele PSD Constanța, Felix Stroe, senatorul Gabriel Mutu, alături de care am stat în fața tinerilor la Costinești.
Și pentru că tinerii au nevoi concrete, vreau să-i anunț pe toți că România va adera la Acordul parțial pentru mobilitatea tinerilor prin intermediul cardului european pentru tineret.
Orice tânăr din România, cu vârsta între 14 și 30 de ani, va putea avea un Card European de Tineret care să-i ofere beneficii și reduceri așa cum au majoritatea tinerilor din Europa. Vom colabora cu Asociația Pentru Mobilitate Europeană, organizația națională membră a Asociației Cardului European pentru Tineret, pentru a dezvolta și mai mult acest instrument util.
Ca ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse mi-am propus sprijinirea tinerilor și avem deja câteva reușite importante. Legea Tinerilor este un proiect major pe care am reușit să-l deblocăm și să-l aprobăm, cu ajutorul colegilor din Parlament. În curând, vom finaliza și proiectul Strategiei Naționale pentru Tineret, un alt document esențial pentru dezvoltarea tinerilor din România.
În paralel, ne pregătim să dăm startul celor două programe guvernamentale de sprijin a tinerilor: Student Invest și Family Start. Mă bucur că au fost finalizate discuțiile tehnice, foarte complexe, pe normele de aplicare ale acestor două programe. Le mulțumesc specialiștilor din Ministerul de Finanțe și Fondul Român de Contragarantare. Este important de știut că beneficiile celor două programe de creditare sunt esențiale: perioadă lungă de rambursare, până la 10 ani, iar dobânda este plătită aproape integral de către Ministerul Familiei și tinerii vor da înapoi băncilor aproape tot atât cât au împrumutat.
Prin programul Family Start, familiile la început de drum pot obține un credit garantat de stat de maximum 75.000 de lei pentru plata cheltuielilor legate de căsătorie, botez, educația copiilor sau achiziția de mașini de familie.
Programul Student Invest vine ca un ajutor pentru tinerii înscriși în învățământul superior din România. Studenții pot obține credite garantate de stat de maximum 50.000 de lei pentru plata cheltuielilor legate de studii.
Am finalizat împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și ministrul Economiei, Florin Spătaru, proiectul care echilibrează cotele de gen și asigură o mai bună reprezentare a femeilor în conducerea companiilor de stat. Astfel, 2 din 5 membri ai consiliilor de administrație ale companiilor de stat vor fi femei”, conchide Gabriela Firea.