Pentru prima dată de când a fost creat, în urmă cu peste 30 de ani, Indicele Dezvoltării Umane a scăzut doi ani la rând

Pentru prima dată de când a fost creat, în urmă cu peste 30 de ani, Indicele Dezvoltării Umane a scăzut doi ani la rând

În cadrul unui nou raport întocmit de ONU privind Indicele Dezvoltării Umane (IDU), organizația avertizează că perspectivele privind educația, prosperitatea economică și creșterea speranței de viață au regresat în întreaga lume după pandemie, potrivit Le Monde.

„Merg înapoi ca racul nu doar țările sărace sau în curs de dezvoltare, ci toate”, constată și Rai News. Mai mult decât un salt în viitor, este un triplu salt înapoi în trecut, mai notează e Rai News și adaugă că „Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, PNUD, explică faptul că, pentru prima dată de când a fost creat, în urmă cu peste 30 de ani, Indicele Dezvoltării Umane a scăzut doi ani la rând, în 2020 și 2021, anulând câștigurile din ultimii cinci ani”.

Inversarea tendinței este aproape universală, mai atenționează Rai News: peste 90% dintre țări au înregistrat o scădere a scorului Indicelui Dezvoltării Umane în 2020 sau 2021 și mai mult de 40% a scăzut în ambii ani, demonstrând faptul că pentru multe țări criza încă se agravează, potrivit Rador.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
5.6 ° C
6.2 °
5 °
87 %
2.1kmh
0 %
vin
7 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii