Dan Nica: România este pregătită de 11 ani să intre în Schengen

Dan Nica: România este pregătită de 11 ani să intre în Schengen

Delegația PSD din Parlamentul European solicită o dezbatere în plenul Parlamentului European și o rezoluție a acestui for pentru soluționarea aderării României la Spațiul Schengen, a anunțat eurodeputatul Dan Nica, liderul delegației social-democrate. Demersul e susținut de Grupul politic S&D, președinta acestuia considerând că, în acest caz, „răbdarea are o limită”.

“Azi se împlinesc 11 ani de când România a solicitat oficial aderarea la Spațiul Schengen și, încă de atunci, România îndeplinește toate criteriile tehnice de aderare. Sunt 11 ani în care România a aplicat și a respectat toate prevederile acquis-ului Schengen, controlând și protejând granițele externe ale Uniunii. Cu toate acestea, fără niciun motiv obiectiv, Consiliul continuă să evite luarea unei decizii. Acest lucru este cu atât mai sfidător în actualul context geopolitic și de securitate”, a declarat Dan Nica.

Președinta Grupului Social-Democraților europeni, alături de Delegația PSD din Parlamentul European, precum și delegațiile bulgară și croată au cerut o dezbatere și un vot pentru o rezoluție în plenul Parlamentului European, privind aderarea celor trei state la Spațiul Schengen. Delegațiile solicită introducerea acestui punct pe ordinea de zi a plenarei europarlamentare din 3-6 octombrie 2022.

Iratxe Garcia Perez, liderul social-democraților europeni din Parlamentul European, consideră: “Să ții România și Bulgaria să aștepte 11 ani la ușă, fără niciun motiv obiectiv, nu e demn pentru imaginea Uniunii. Azi se împlinesc 11 ani de când cererea lor pentru a adera la Schengen a fost blocată de Consiliu, în pofida faptului că îndeplinesc toate criteriile. Răbdarea are o limită și prietenii noștri români, bulgari și croați au așteptat destul. Dorim ca Parlamentul European să discute acest subiect și ca Parlamentul European să pună presiune pe statele membre pentru a debloca această situație injustă”.

„Atât poziția Parlamentului, cât și a Comisiei Europene sunt clare. Cele trei state membre îndeplinesc toate criteriile pentru a adera la spațiul european de liberă circulație. De aceea, propunem și o rezoluție a Parlamentului European pentru a cere Consiliului UE să supună la vot, până la sfârșitul anului, aderarea României la Schengen”, a precizat europarlamentarul Dan Nica.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
5.4 ° C
6.1 °
4.9 °
57 %
3.6kmh
0 %
Dum
5 °
lun
7 °
mar
7 °
mie
5 °
joi
8 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii