Parchetul de pe lângă Tribunalul București anunță că a început urmărirea penală față de medicul de la Maternitatea Polizu acuzat că în aprilie 2019 ar fi declarat mort un nou născut viu, căruia nu i-ar fi acordat îngrijiri medicale timp de peste 12 ore.
Comunicatul Parchetului:
In urma unei plangeri penale formulate in anul 2022, procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti au dispus inceperea urmaririi penale si, ulterior, efectuarea in continuare a urmaririi penale față de un medic de specialitate obstetrica-ginecologie din cadrul Maternității Polizu, sub aspectul sărvârșirii infracțiunii de tentativa de omor calificat.
La data de 24.04.2019, o femeie a nascut o fetita viabila la Maternitatea Polizu, sub supravegherea suspectului, medic de specialitate obstetrica-ginecologie. Cel din urma a declarat nasterea ca fiind un avort spontan a unui produs de concepție de sex feminin fara semne de viabilitate. Desi semnele de viabilitate erau evidente si i-au fost semnalate de personalul medical care a intrat in contact cu nou-nascutul, medicul a refuzat nejustificat, timp de peste 12 ore, sa ia masuri pentru acordarea îngrijirilor medicale.
In cauza a fost dispusa o expertiza medico-legala ce urmeaza a fi efectuata de catre experti din cadrul Institutului National de Medicina Legala „Mina Minovici” Bucuresti, cercetarile fiind continuate de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti si Serviciul Omoruri din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti pentru stabilirea tututor imprejurarilor de fapt.
Facem precizarea ca efectuarea in continuare a urmaririi penale reprezinta o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nicio situatie, sa înfranga principiul prezumtiei de nevinovatie.