Un incendiu violent a izbucnit azi la un depozit din localitatea Voluntari

Un incendiu violent a izbucnit azi la un depozit din localitatea Voluntari

Un incendiu violent a izbucnit joi la un depozit din localitatea Voluntari. Două corpuri ale depozitului au fost cuprinse de flăcări, iar fumul dens s-a văzut de la mulți kilometri distanță.

Zeci de autospeciale ale pompierilor au fost la fața locului, iar locuitorii din zonă au primit și un mesaj RO-ALERT de avertizare. Incendiul a izbucnit în jurul orei 13:00. 20 de autospeciale de stingere și trei autoscări au fost mobilizate la fața locului.

Incendiul – care a izbucnit în interiorul depozitului – s-a extins și în afara lui. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, în ajutorul primelor echipe de intervenție au mai ajuns și alte 3 autospeciale ale serviciului voluntar și buldoexcavatoare din comuna Voluntari.

„Este un teren inaccesibil autospecialelor de pompieri din imediata apropiere a acestor hale”, a spus inițial la Europa FM Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU BIF.

Incendiul a izbucnit la complexul Smart Flora care găzduiește spații de birouri, depozite și spații pentru refrigerate și congelate.

„Suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 5000 metri pătrați. Prin intermediul a două buldoexcavatoare au fost realizate deschideri în ambele hale, pentru oprirea propagării flăcărilor, astfel fiind protejate restul bunurilor depozitate. Au acționat 20 de autospeciale de stingere din cadrul ISUBIF și 3 autospeciale din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Voluntari. Pentru avertizarea populației aflată în proximitatea zonei de manifestare a incendiului a fost transmis un mesaj prin intermediul sistemului RO-Alert”, a transmis ISU BIF.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii